marți, 17 august 2010
Ungaria şi râul Balaton
Teritoriul: 93.030 kilometri patrati Populatia: 10.245.700 locuitori Densitate: 110 persoane / kilometru patrat, 61 la suta din populatia maghiara locuieste în orase Capitala: Budapesta, având un teritoriu de 525 km cu o populatie de 1.930.000 locuitori Ora locala: GMT + 1 ora PIB pe cap de locuitor: 4200 USD (1997) Unitati regionale geografice: Teritoriul tarii se constituie într-o proportie de 50% din câmpie: Marea Câmpie - Alföld - ocupa întreaga parte estica a tarii, iar Câmpia Mica se întinde pe parcursul hotarului nord-vestic al tarii. Cele doua râuri mai importante ale tarii sunt: Dunarea (cursul ei pe teritoriul Ungariei fiind de 417 km) si Tisa (598 km). Pasajul între Dunare si Tisa este câmpie, iar spre vestul Dunarii se afla o regiune deluroasa numita Dunántúl, în centrul careia se gaseste lacul cel mai mare din Europa-Centrala, lacul Balaton. Punctul turistic cel mai preferat este "pusta maghiara". Ceea ce trebuie stiut în legatura cu intrarea în tara Pasaportul: Pentru intrarea turistilor (de cetatenie româna) în Ungaria nu este nevoie de viza, doar de un pasaport valabil. Treceri de frontiera non-stop Trecerile de frontiera cu România sunt urmatoarele: Bors - Ártánd Petea - Csengersima Varsand - Gyula Nadlac - Nagylak Valea lui Mihai - Nyírábrány Reguli vamale maghiare Ungaria este membra a conventiei de la New York în ceea ce priveste usurarea vamii în circuitul turistic. Bagajul de voiaj Se pot introduce ca bagaje de voiaj lucrurile personale necesare pe perioada calatoriei, îmbracaminte, si alte obiecte personale care servesc scopul si durata calatoriei. Deviza Valuta se poate introduce nelimitat, fara restrictie, dar se poate scoate liber, fara adeverinta doar o suma de valuta echivalenta cu 50.000 forinti. Pe pamânt, pe apa, în aer CU AVIONUL: Portul aerian international al Budapestei este Aeroportul Ferihegy, cu doua terminale. TRENUL: Budapesta este în legatura directa pe cale ferata cu 25 capitale din Europa si cu mai multe orase. Între Budapesta si Bucuresti circula zilnic mai multe curse. DRUMURI RUTIERE: Lungimea retelei rutiere a tarii depaseste 30.000 kilometri, si toate localitatile tarii (aproape 3200) au un pavaj tare. Autostazile sunt notate cu litera M, iar drumurile nationale cu litera E. Drumurile secundare - numerotarea lor începe cu cifra drumului principal - sunt numerotate cu doua, respectiv mai multe cifre. TAXA DE AUTOSTRADA: Taxa de autostrada se plateste pe autostrada M1, pe portiunea Hegyeshalom - Gyor, respectiv pe autostrada M5. REGULI DE CIRCULATIE: Regulile de circulatie maghiara - Kresz - se bazeaza pe conventiile din Viena si Geneva, iar majoritatea indicatoarelor si semnelor coincid cu cele ale tarilor europene. Din aceasta cauza va atragem atentia doar asupra unor lucruri speciale, precum si asupra celor mai importante prescrieri: nu este permisa conducerea sub influenta alcoolului; pe drumurile publice folosirea fazei scurte a automobilelor este obligatorie; folosirea centurii de siguranta este obligatorie întotdeauna; folosirea radiotelefoanelor în autovehicule este permisa numai în cazul în care acestea sunt montate, fixate în interiorul automobilelor.
ESTE BINE DE STIUT Bancnote, banci, schimb valutar În Ungaria mijlocul de plata este Forintul (1 forint - 100 fillér). Monede de metal: 50 fillér, 1, 2, 5, 10, 20, 50, 100, 200 forinti. Bancnote de hârtie: 50, 100, 500, 1000, 5000, 10000 forinti. Muzee În Ungaria functioneaza aproape 900 muzee si galerii, dintre acestea un numar de 170 se gasesc în Budapesta. Muzeele sunt deschise în general marti-duminica între orele 10.00-18.00, iar iarna au un program mai scurt. Informatii despre orele de lucru ale expozitiilor puteti afla la TOURINFORM, tel: 317-9800.
Telefonul Numarul de chemare al Ungariei este 36, al Budapestei 1. Chemarile internationale din Ungaria: 00, apoi dupa tonul interurban trebuie format numarul de chemare a tarii, respectiv al orasului si numarul dorit.
Zile de sarbatoare 1 ianuarie - Anul Nou 15 Martie - Sarbatoare nationala Sarbatori religioase - Paste - luni, Rusaliile - luni 1 Mai - Sarbatoarea muncii 20 August - Sarbatoarea Constitutiei 23 Octombrie - Ziua Republicii 25-26 Decembrie –
La mica distanta de Budapesta se gaseste unul din lacurile cele mai frumoase din Europa: lacul Balaton, numita si "marea ungureasca"- în mod traditional unul din locurile de vilegiatura cele mai atragatoare si mai bogate in sugestii.
Un loc perfect pentru tratamente balneare atat pentru adulti cat si pentru copii (adancimea maxima este de numai 12m!), perfect pentru sport si plimbari, perfect pentru recreere si divertisment nocturn.
In imprejurimi se pot vizita locuri si ruine de mare importanta istorica si orase splendide ca Baltonföldvar resedinta atator artisti si pictori.
Cu o infrastructura bine dezvoltata, zona Lacului Balaton, este o excelenta destinatie pentru vacanta de vara atat pentru turistii maghiari cat si pentru mii de vizitatori din toata lumea!
ESTE BINE DE STIUT Bancnote, banci, schimb valutar În Ungaria mijlocul de plata este Forintul (1 forint - 100 fillér). Monede de metal: 50 fillér, 1, 2, 5, 10, 20, 50, 100, 200 forinti. Bancnote de hârtie: 50, 100, 500, 1000, 5000, 10000 forinti. Muzee În Ungaria functioneaza aproape 900 muzee si galerii, dintre acestea un numar de 170 se gasesc în Budapesta. Muzeele sunt deschise în general marti-duminica între orele 10.00-18.00, iar iarna au un program mai scurt. Informatii despre orele de lucru ale expozitiilor puteti afla la TOURINFORM, tel: 317-9800.
Telefonul Numarul de chemare al Ungariei este 36, al Budapestei 1. Chemarile internationale din Ungaria: 00, apoi dupa tonul interurban trebuie format numarul de chemare a tarii, respectiv al orasului si numarul dorit.
Zile de sarbatoare 1 ianuarie - Anul Nou 15 Martie - Sarbatoare nationala Sarbatori religioase - Paste - luni, Rusaliile - luni 1 Mai - Sarbatoarea muncii 20 August - Sarbatoarea Constitutiei 23 Octombrie - Ziua Republicii 25-26 Decembrie –
La mica distanta de Budapesta se gaseste unul din lacurile cele mai frumoase din Europa: lacul Balaton, numita si "marea ungureasca"- în mod traditional unul din locurile de vilegiatura cele mai atragatoare si mai bogate in sugestii.
Un loc perfect pentru tratamente balneare atat pentru adulti cat si pentru copii (adancimea maxima este de numai 12m!), perfect pentru sport si plimbari, perfect pentru recreere si divertisment nocturn.
In imprejurimi se pot vizita locuri si ruine de mare importanta istorica si orase splendide ca Baltonföldvar resedinta atator artisti si pictori.
Cu o infrastructura bine dezvoltata, zona Lacului Balaton, este o excelenta destinatie pentru vacanta de vara atat pentru turistii maghiari cat si pentru mii de vizitatori din toata lumea!
vineri, 13 august 2010
Mijloacele de transport
Mijloacele de transport folosesc la transportul persoanelor şi a mărfurilor la distanţă.
Mijloacele de transport se pot se pot împărţi în trei categorii principale: terestre, navale, aeriene.
Mijloacele de transport cele mai rapide sunt cele aeriene, iar cele mai ieftine, dar şi lente, sunt cele navale.
1. Mijloacele de transport terestre sunt rutiere (pe şosele) sau feroviare (pe şine de cale ferată).
Prima revoluţie în domeniul transporturilor a reprezentat-o roata, inventată acum 5000 de ani (primele roţi erau formate din bucăţi de lemn asamblate).
Cea mai lungă autostradă din lume este Panamericana, a cărei lungime depăşeşte 24 000 km.Ea începe în Alaska (la marginea nordică a continentului american) şi continuă (cu o întrerupere la mijlocul continentului) până în Brazilia.
Cea mai mare parcare din lume se află în Canada la Edmonton, având 20 000 de locuri.
Cele mai simple şi ieftine mijloace de transport rutiere sunt bicicletele, servind transportului persoanelor pe distanţe mici, având avantajul de a se strecura uşor prin zone foarte aglomerate.
Motocicleta este o maşină “motorizată” pe două roţi. Vitezele cu care ele se deplasează sunt similare celor cu care se deplasează un automobil, având avantajul gabaritului redus. Astfel, cu motociclete rapide, poliţiştii se pot strecura prin blocajele de circulaţie la locul unor eventuale accidente, pot deschide drumul maşinilor de salvare, ori pot cere ajutor prin radio.
Automobilele sunt rapide şi confortabile, fiind destinate transportului de persoane pe distanţe medii. În funcţie de necesităţi, ele capătă forme, dimensiuni şi funcţii variate. Au apărut astfel maşinile de teren, echipate cu roţi mari. Pentru a tracta o rulotă e nevoie de un motor puternic. Maşinile sport sunt joase şi alungite, pentru a fi mai rapide. O maşină break are mai mult loc pentru bagaje. Pentru transportul particular în oraşe se folosesc taxiurile, în timp ce automobilul de oraş este mai mic, cu avantajul de a se strecur şi gara uşor.
Pentru transportul în comun de persoane în oraşe şi în afara acestora se folosesc troleibuze, autobuze, autocare (pentru călătorii lungi).
Pentru transportul rutier de mărfuri se folosesc camioanele, utilate cu remorci specializate în funcţie de tipul de marfă pe care trebuie să-l transporte. Există astfel camioane-cisternă pentru transportul de produse petroliere, gaze lichefiate, lapte ori produse chimice. Sunt remorci frigorifice, destinate în special transportului de alimente, dar şi a unor produse chimice ce necesită condiţii speciale de transport fiind uşor inflamabile. Există camioane care pot transporta lemn, utilate cu o macara proprie pentru încărcarea trunchiurilor copacilor transportaţi. Sunt şi remorci supraetajate, pe care se pot transporta autoturismele de la fabrică la punctul de vânzare. Pentru traseele foarte lungi de marfă se folosesc autotrenuri, trăgând una sau mai multe remorci.
Asemenea vehicule grele pot fi utilate special ca maşini de intervenţie: maşini de salvare sau de pompieri.
Există şi maşini construite special pentru alte destinaţii, folosite în agricultură (diverse tipuri de tractoare ori maşini agricole), sau în construcţii: macarale, buldozere, autocamioane basculante, screpere, gredere (pentru nivelarea solului), maşini de asfaltat, compactoare cu cilindri (pentru tasarea asfaltului).
În lume există acum peste 400 de milioane de maşini.
Transporturile rutiere se fac pe şosele. S-au construit milioane de km de autostrade, unele străpungând munţii prin tunele, sau fiind construite pe viaducte peste văi sau cursuri de apă, pentru a scurta traseele.
Transporturile pe şine.
Trenurile de călători pot fi rapide, parcurgând sute de kilometri fără oprire, sau trenuri personale,care nu merg nici atât de departe nici atât de repede. Multe trenuri au în componenţă şi vagoane de poştă.
În Franţa circulă cel mai rapid tren de pasageri din lume, care se deplasează cu mai mult de 300 km pe oră. El are tracţiune electrică.
Alte tipuri de trenuri, sunt cele acţionate de aburi, folosite încă în unele ţări (India), cele acţionate de motoare Diesel, unde prin arderea motorinei se produce electricitatea care alimentează motorul. Trenurile cu cremalieră sunt proiectate pentru a urca terenurile foarte înclinate. Dinţii unei roţi centrale se prind între dinţii unei a treia şine, cremaliera, evitând orice alunecare.
Metrourile sunt trenuri subterane care transportă orăşenii pe sub străzile aglomerate ale oraşelor. În unele şări există monoraiuri: vehicule care se deplasează pe o singură şină. Unele din ele sunt suspendate, astfel că se câştigă spaţiu, altele se deplasează pe sol.
Trenurile de marfă pot trage până la 150 de vagoane diferite, care se asamblează într-o gară de triaj. Există vagoane cisternă, vagoane port-containere, vagoane-pâlnie, vagoane pentru cărbune, vagoane-platformă, vagoane platformă pentru automobile, vagoane pentru cereale.
Prima linie de cale ferată publică a fost dată în folosinţă în Anglia, în 1825. Un tren cu aburi,cu 33 de vagoane,transporta călătorii cu o viteză de 24 Km / h.
Primul metrou a fost inaugurat la Londra în 1863. La început, se foloseau locomotive cu aburi. De aceea, tunelurile erau întotdeauna pline de fum!
Recordul de viteză cu trenul este 515 Km / h. El a fost realizat de trenul de mare viteză francez în 1990. Această vitezăar putea fi depăşită de aceea a trenurilor cu sustentaţie magnetică, menţinute pe linie prin magneţi. Pentru a inlatura hotii de oglinzi ai automobilelor recomandam cu caldura serviciile de inscriptionari oglinzi si sablare oglinzi.
Calea ferată cea mai lungă măsoară mai mult de 9 400 km. Ea leagă Moscova, capitala Rusiei, de portul Nakohdka, se la Marea Japoniei.
Transporturile navale : - maritime
- fluviale
În funcţie de necesităţile de transport, există o mare varietate de nave, pentru pasageri, transport marfă, ori utilitare, cu mijloace de propulsie diferite şi gabarit extrem de diferit.
Într-un port, navele de marfă sunt dirijate până la chei cu ajutorul remorcherelor, pentru a putea fi încărcate sau descărcate cu macaralele aflate pe ţărm. Pentru a se putea menţine o adâncime suficient de mare a apei, lucreză în porturi un tip de navă utilitară numită dragă.
Prima călătorie în jurul lumii a fost făcută de Fernando de Magellan, în 1519, cu o flotă de 5 corăbii. Ea a durat aproape trei ani şi a făcut dovada că Pământul este sferic.
Cu aproape un secol în urmă, cele mai rapide vase cu pânze erau cliperele. Ele puteau traversa Atlanticul în douăsprezece zile. Astăzi, pacheboturile cele mai rapide îl traversează în trei zile şi jumătate.
Cea mai mare navă din lume este petrolierul gigant Seawise Giant, al cărui tonaj este de 564 739 t. Cel mai mare pachebot este Norway, lung de 315 m.
Transporturile aeriene.
Apărute la începutul secolului XX, primele avioane cereau mult curaj şi îndemânare pentru a le pilota. În acea vreme, ele nu erau nici rapide, nici încăpătoare.
Primul zbor cu aeroplanul a fost realizat în 1903, de către Orville şi Wilbur Wright.
Louis Bleriot a fost primul pilot care a traversat canalul Mânecii, în 1909.
Charles Lindbergh arealizat prima traversare a Atlanticului, singur şi fără escală, în 1927.
În 1933, Wiley Post a fost primul pilot de avion care a făcut singur turul lumii. A parcurs 25 000 km în 7 zile, 18 ore şi 49 de minute.
Acum şi transporturile aeriene sunt foarte diferite, în funcţie de necesităţi: pentru transport de călători, marfă, avioane utilitare , ori militare.
Armata aerului are avioane speciale. Avioanele sale de vânătoare şi bombardierele sunt extrem de rapide şi pot să decoleze de pe puntea unui vapor. Harrier-ul poate să decoleze chiar vertical !
În 1986, doi piloţi au realizat primul zbor în jurul lumii fără escală, în 9 ore, 3 minute, 44 secunde.
Cel mai greu avion din lume este Antonov-ul An 225. Acest avion rusesc cântăreşte 508 tone.
Cel mai rapid avion din toate timpurile este X-15 A-2. Acest avion cu motor-rachetă american a atins în 1967 viteza de 7 274 km / h.
A.D.A.S.-urile sunt avioane cu decolare şi aterizare scurtă. Cele care pot decola şi ateriza vertical, ca Harrier-ul, sunt numite A.D.A.V.
Mijloacele de transport se pot se pot împărţi în trei categorii principale: terestre, navale, aeriene.
Mijloacele de transport cele mai rapide sunt cele aeriene, iar cele mai ieftine, dar şi lente, sunt cele navale.
1. Mijloacele de transport terestre sunt rutiere (pe şosele) sau feroviare (pe şine de cale ferată).
Prima revoluţie în domeniul transporturilor a reprezentat-o roata, inventată acum 5000 de ani (primele roţi erau formate din bucăţi de lemn asamblate).
Cea mai lungă autostradă din lume este Panamericana, a cărei lungime depăşeşte 24 000 km.Ea începe în Alaska (la marginea nordică a continentului american) şi continuă (cu o întrerupere la mijlocul continentului) până în Brazilia.
Cea mai mare parcare din lume se află în Canada la Edmonton, având 20 000 de locuri.
Cele mai simple şi ieftine mijloace de transport rutiere sunt bicicletele, servind transportului persoanelor pe distanţe mici, având avantajul de a se strecura uşor prin zone foarte aglomerate.
Motocicleta este o maşină “motorizată” pe două roţi. Vitezele cu care ele se deplasează sunt similare celor cu care se deplasează un automobil, având avantajul gabaritului redus. Astfel, cu motociclete rapide, poliţiştii se pot strecura prin blocajele de circulaţie la locul unor eventuale accidente, pot deschide drumul maşinilor de salvare, ori pot cere ajutor prin radio.
Automobilele sunt rapide şi confortabile, fiind destinate transportului de persoane pe distanţe medii. În funcţie de necesităţi, ele capătă forme, dimensiuni şi funcţii variate. Au apărut astfel maşinile de teren, echipate cu roţi mari. Pentru a tracta o rulotă e nevoie de un motor puternic. Maşinile sport sunt joase şi alungite, pentru a fi mai rapide. O maşină break are mai mult loc pentru bagaje. Pentru transportul particular în oraşe se folosesc taxiurile, în timp ce automobilul de oraş este mai mic, cu avantajul de a se strecur şi gara uşor.
Pentru transportul în comun de persoane în oraşe şi în afara acestora se folosesc troleibuze, autobuze, autocare (pentru călătorii lungi).
Pentru transportul rutier de mărfuri se folosesc camioanele, utilate cu remorci specializate în funcţie de tipul de marfă pe care trebuie să-l transporte. Există astfel camioane-cisternă pentru transportul de produse petroliere, gaze lichefiate, lapte ori produse chimice. Sunt remorci frigorifice, destinate în special transportului de alimente, dar şi a unor produse chimice ce necesită condiţii speciale de transport fiind uşor inflamabile. Există camioane care pot transporta lemn, utilate cu o macara proprie pentru încărcarea trunchiurilor copacilor transportaţi. Sunt şi remorci supraetajate, pe care se pot transporta autoturismele de la fabrică la punctul de vânzare. Pentru traseele foarte lungi de marfă se folosesc autotrenuri, trăgând una sau mai multe remorci.
Asemenea vehicule grele pot fi utilate special ca maşini de intervenţie: maşini de salvare sau de pompieri.
Există şi maşini construite special pentru alte destinaţii, folosite în agricultură (diverse tipuri de tractoare ori maşini agricole), sau în construcţii: macarale, buldozere, autocamioane basculante, screpere, gredere (pentru nivelarea solului), maşini de asfaltat, compactoare cu cilindri (pentru tasarea asfaltului).
În lume există acum peste 400 de milioane de maşini.
Transporturile rutiere se fac pe şosele. S-au construit milioane de km de autostrade, unele străpungând munţii prin tunele, sau fiind construite pe viaducte peste văi sau cursuri de apă, pentru a scurta traseele.
Transporturile pe şine.
Trenurile de călători pot fi rapide, parcurgând sute de kilometri fără oprire, sau trenuri personale,care nu merg nici atât de departe nici atât de repede. Multe trenuri au în componenţă şi vagoane de poştă.
În Franţa circulă cel mai rapid tren de pasageri din lume, care se deplasează cu mai mult de 300 km pe oră. El are tracţiune electrică.
Alte tipuri de trenuri, sunt cele acţionate de aburi, folosite încă în unele ţări (India), cele acţionate de motoare Diesel, unde prin arderea motorinei se produce electricitatea care alimentează motorul. Trenurile cu cremalieră sunt proiectate pentru a urca terenurile foarte înclinate. Dinţii unei roţi centrale se prind între dinţii unei a treia şine, cremaliera, evitând orice alunecare.
Metrourile sunt trenuri subterane care transportă orăşenii pe sub străzile aglomerate ale oraşelor. În unele şări există monoraiuri: vehicule care se deplasează pe o singură şină. Unele din ele sunt suspendate, astfel că se câştigă spaţiu, altele se deplasează pe sol.
Trenurile de marfă pot trage până la 150 de vagoane diferite, care se asamblează într-o gară de triaj. Există vagoane cisternă, vagoane port-containere, vagoane-pâlnie, vagoane pentru cărbune, vagoane-platformă, vagoane platformă pentru automobile, vagoane pentru cereale.
Prima linie de cale ferată publică a fost dată în folosinţă în Anglia, în 1825. Un tren cu aburi,cu 33 de vagoane,transporta călătorii cu o viteză de 24 Km / h.
Primul metrou a fost inaugurat la Londra în 1863. La început, se foloseau locomotive cu aburi. De aceea, tunelurile erau întotdeauna pline de fum!
Recordul de viteză cu trenul este 515 Km / h. El a fost realizat de trenul de mare viteză francez în 1990. Această vitezăar putea fi depăşită de aceea a trenurilor cu sustentaţie magnetică, menţinute pe linie prin magneţi. Pentru a inlatura hotii de oglinzi ai automobilelor recomandam cu caldura serviciile de inscriptionari oglinzi si sablare oglinzi.
Calea ferată cea mai lungă măsoară mai mult de 9 400 km. Ea leagă Moscova, capitala Rusiei, de portul Nakohdka, se la Marea Japoniei.
Transporturile navale : - maritime
- fluviale
În funcţie de necesităţile de transport, există o mare varietate de nave, pentru pasageri, transport marfă, ori utilitare, cu mijloace de propulsie diferite şi gabarit extrem de diferit.
Într-un port, navele de marfă sunt dirijate până la chei cu ajutorul remorcherelor, pentru a putea fi încărcate sau descărcate cu macaralele aflate pe ţărm. Pentru a se putea menţine o adâncime suficient de mare a apei, lucreză în porturi un tip de navă utilitară numită dragă.
Prima călătorie în jurul lumii a fost făcută de Fernando de Magellan, în 1519, cu o flotă de 5 corăbii. Ea a durat aproape trei ani şi a făcut dovada că Pământul este sferic.
Cu aproape un secol în urmă, cele mai rapide vase cu pânze erau cliperele. Ele puteau traversa Atlanticul în douăsprezece zile. Astăzi, pacheboturile cele mai rapide îl traversează în trei zile şi jumătate.
Cea mai mare navă din lume este petrolierul gigant Seawise Giant, al cărui tonaj este de 564 739 t. Cel mai mare pachebot este Norway, lung de 315 m.
Transporturile aeriene.
Apărute la începutul secolului XX, primele avioane cereau mult curaj şi îndemânare pentru a le pilota. În acea vreme, ele nu erau nici rapide, nici încăpătoare.
Primul zbor cu aeroplanul a fost realizat în 1903, de către Orville şi Wilbur Wright.
Louis Bleriot a fost primul pilot care a traversat canalul Mânecii, în 1909.
Charles Lindbergh arealizat prima traversare a Atlanticului, singur şi fără escală, în 1927.
În 1933, Wiley Post a fost primul pilot de avion care a făcut singur turul lumii. A parcurs 25 000 km în 7 zile, 18 ore şi 49 de minute.
Acum şi transporturile aeriene sunt foarte diferite, în funcţie de necesităţi: pentru transport de călători, marfă, avioane utilitare , ori militare.
Armata aerului are avioane speciale. Avioanele sale de vânătoare şi bombardierele sunt extrem de rapide şi pot să decoleze de pe puntea unui vapor. Harrier-ul poate să decoleze chiar vertical !
În 1986, doi piloţi au realizat primul zbor în jurul lumii fără escală, în 9 ore, 3 minute, 44 secunde.
Cel mai greu avion din lume este Antonov-ul An 225. Acest avion rusesc cântăreşte 508 tone.
Cel mai rapid avion din toate timpurile este X-15 A-2. Acest avion cu motor-rachetă american a atins în 1967 viteza de 7 274 km / h.
A.D.A.S.-urile sunt avioane cu decolare şi aterizare scurtă. Cele care pot decola şi ateriza vertical, ca Harrier-ul, sunt numite A.D.A.V.
CUTREMURE
Din cand in cand ,scoarta terestra se pune brusc in miscare si isi modifica suprafata,acest fenomen este cutremurul,unul dintre cele mai inspaimantatoare fenomene naturale.In orasele mari,cutremurele sunt cu adevarat distrugatoare.
In data de 17 ianuarie 1995 la ora 5 si 46 minute,dimineata,orasul Kobe a fost zguduit de un cutremur puternic.Au fost daramate case,poduri si autostrazi suspendate,cai ferate au fost indoite.Au murit peste 5300 de oameni.Oamenii de stiinta prevazusera un mare cutremur in Japonia dar au
stabilit gresit locul in care se va declansa,se asteptau sa se produca la Tokio.
Cutremurul este unul di cele mai distrugatoare fenomene naturale de pe Pamant.Multe cutremure produc o miscare a solului asemanatoare cu leganatul unui vapor.In functie de intensitatea cutremurului ,solul este miscat in valuri fine sau smucit cu putere.Majoritatea cutremurelor dureaza doar cateva secunde,dar sunt unele care tin pana la un minut sau mai mult.Cutremurul din San Francisco din 1906 de exemplu a durat 40 de secunde,iar cel din Alaska din 24 ianuarie 1964 peste 7 minute.
Cutremurul principal este urmat de altele cu intensitate din ce in ce mai mica.Acestea sunt provocate de faptul ca rocile dislocate incep sa se reaseze intr-o pozitie stabila, ceea ce poate din nou provoca distrugeri enorme.In anul 1985 in centrul orasului Mexico un cutremur de gradul 11 pe scara Mercalli a provocat imense pagube.Replica din ziua urmatoare de intensitate 10 pe scara Mercalli a distrus ceea ce a mai ramas,impreuna cele doua cutremure au provocat moartea a aproimativ zece mii de oameni.
Cutremurele sunt adanc sub scoarta terestra.Invelisul extern al Pamantului este format din placi tectonice mobile.Cele mai puternice cutremure se produc in interiorul pamantului la marginea acestor placi.Miscarea placilor nu este uniforma ,se acumuleaza o tensiune de-a lungul marginilor,pana cand rocile se rup,iar placile intra in balans.Energia acumulata se elibereaza
sub forma unor cutremure .
Cutremurele marine pot provoca niste valuri uriase ,numite cunami.Acestea pot avansa pe ocean cu viteza de 790km/h .
IN anul 1775 dupa un cutremur deasupra Lisabonei s-a abatut un val de 17 metri inaltime,iar replica cutremurului a provocat alunecari de teren si incendii.
Pamantul este in miscare continua dar din fericire cutremurele catastrofale
sunt rare .Seismologii inregistreaza anual in jur de cinci sute de mii de cutremure,adica un cutremur pe minut.Majoritatea acestor vibratii raman neobservate,fiind detectate doar de seismologi care au masurat intensitatea cutremurelor per scara Richter,fiind introdusa in anul 1902. O incalzire in pardoseala poate fi o solutie extraordinara.
Nimeni nu poate pronostica exact momentul declansarii cutremurului .
Prin cartografierea si observarea temeinica a activitatii seismice se pot identifica zonele seismice si frcventa cutremurelor.
Seismografele sunt cele mai precise aparate de avertizare a cutremurelor.
O alta metoda de observare a miscarii pamantului este trimiterea unor semnale de pe sateliti la diferite statii de receptie terestre.
In data de 17 ianuarie 1995 la ora 5 si 46 minute,dimineata,orasul Kobe a fost zguduit de un cutremur puternic.Au fost daramate case,poduri si autostrazi suspendate,cai ferate au fost indoite.Au murit peste 5300 de oameni.Oamenii de stiinta prevazusera un mare cutremur in Japonia dar au
stabilit gresit locul in care se va declansa,se asteptau sa se produca la Tokio.
Cutremurul este unul di cele mai distrugatoare fenomene naturale de pe Pamant.Multe cutremure produc o miscare a solului asemanatoare cu leganatul unui vapor.In functie de intensitatea cutremurului ,solul este miscat in valuri fine sau smucit cu putere.Majoritatea cutremurelor dureaza doar cateva secunde,dar sunt unele care tin pana la un minut sau mai mult.Cutremurul din San Francisco din 1906 de exemplu a durat 40 de secunde,iar cel din Alaska din 24 ianuarie 1964 peste 7 minute.
Cutremurul principal este urmat de altele cu intensitate din ce in ce mai mica.Acestea sunt provocate de faptul ca rocile dislocate incep sa se reaseze intr-o pozitie stabila, ceea ce poate din nou provoca distrugeri enorme.In anul 1985 in centrul orasului Mexico un cutremur de gradul 11 pe scara Mercalli a provocat imense pagube.Replica din ziua urmatoare de intensitate 10 pe scara Mercalli a distrus ceea ce a mai ramas,impreuna cele doua cutremure au provocat moartea a aproimativ zece mii de oameni.
Cutremurele sunt adanc sub scoarta terestra.Invelisul extern al Pamantului este format din placi tectonice mobile.Cele mai puternice cutremure se produc in interiorul pamantului la marginea acestor placi.Miscarea placilor nu este uniforma ,se acumuleaza o tensiune de-a lungul marginilor,pana cand rocile se rup,iar placile intra in balans.Energia acumulata se elibereaza
sub forma unor cutremure .
Cutremurele marine pot provoca niste valuri uriase ,numite cunami.Acestea pot avansa pe ocean cu viteza de 790km/h .
IN anul 1775 dupa un cutremur deasupra Lisabonei s-a abatut un val de 17 metri inaltime,iar replica cutremurului a provocat alunecari de teren si incendii.
Pamantul este in miscare continua dar din fericire cutremurele catastrofale
sunt rare .Seismologii inregistreaza anual in jur de cinci sute de mii de cutremure,adica un cutremur pe minut.Majoritatea acestor vibratii raman neobservate,fiind detectate doar de seismologi care au masurat intensitatea cutremurelor per scara Richter,fiind introdusa in anul 1902. O incalzire in pardoseala poate fi o solutie extraordinara.
Nimeni nu poate pronostica exact momentul declansarii cutremurului .
Prin cartografierea si observarea temeinica a activitatii seismice se pot identifica zonele seismice si frcventa cutremurelor.
Seismografele sunt cele mai precise aparate de avertizare a cutremurelor.
O alta metoda de observare a miscarii pamantului este trimiterea unor semnale de pe sateliti la diferite statii de receptie terestre.
joi, 12 august 2010
Carbon2Heat - Incalzire in Pardoseala
Fiind la capitolul resursele naturii, dupa cum preconizeaza specialistii ca in cateva sute de ani vom ramane fara o parte din acestea, cel mai bun lucru care il putem face acum este sa gasim alternative si sa le folosim cat mai intelegent.
In vederea economisirii combustibililor, pentru incalzirea imobilelor sunt recomandate metodele de incalzire in pardoseala si ilzolatii termice de orice tip. Incalzire in pardoseala reprezinta un un sistem special amenajat prin care pardoseala casei este izolata in asa fel incat caldura sa nu poata parasi incinta. Este una din cele mai noi tehnologii si este foarte apreciata in Vest. Multi se intreaba daca pot monta incalzire in pardoseala la bloc. Ei bine, incalzire in pardoseala puteti avea fie ca locuiti la casa, fie ca locuiti la bloc, iar beneficiile sunt foarte mari in comparatie cu pretul acestor servicii de incalzire in pardoseala.
Pentru mai multe detalii vizitati websiteul : www.carbon2heat.ro
In vederea economisirii combustibililor, pentru incalzirea imobilelor sunt recomandate metodele de incalzire in pardoseala si ilzolatii termice de orice tip. Incalzire in pardoseala reprezinta un un sistem special amenajat prin care pardoseala casei este izolata in asa fel incat caldura sa nu poata parasi incinta. Este una din cele mai noi tehnologii si este foarte apreciata in Vest. Multi se intreaba daca pot monta incalzire in pardoseala la bloc. Ei bine, incalzire in pardoseala puteti avea fie ca locuiti la casa, fie ca locuiti la bloc, iar beneficiile sunt foarte mari in comparatie cu pretul acestor servicii de incalzire in pardoseala.
Pentru mai multe detalii vizitati websiteul : www.carbon2heat.ro
marți, 22 iunie 2010
I Introducere
Vulcan, munte sau deal format din acumularea materialelor ce au erupt prin una sau mai multe deschizaturi (numite ventre vulcanice) facute in suprafata pamantului.Termenul vulcan poate desemna, ventrele propriu-zise.Vulcanele situate deasupra nivelului marii sun cele mai cunoscute, dar majoritatea vulcanilor lumii sunt situati sub mare, formati de-a lungul sistemelor de creste ce se intersecteaza in adancul oceanului planetar . Conform The Smithsonian Institution, 1511 vulcani situati deasupra nivelului marii au fost activi in ultimii 10.000 ani,539 dintre ei au erupt cel putin odata de-a lungul istoriei scrise.In medie, intre 50-60 de vulcani situati deasupra nielului marii ,sunt activi in fiecare an; jumatate din acestea sunt defapt continuarile eruptiilorr din anii precedenti, iar celelalte sunt noi .
Eruptiile vulcanice din regiunile populate reprezinta o adevarata amenintare la adresa oamenilor, a proprietatilor si a agriculturii. Pericolul provine , in cele mai multe cazuri , din jeturi fierbinti si ce se misca cu o viteza foarte mare, care contin materiale explozive, cenusa ,si cele mai distructive, raurile de lava. Pe langa eruptiile explozive chiar si vulcanele din regiuni nepopulate , pot arunca cenusa adanc in atmosfera, creand nori de cenusa, care reprezinta o amenintare serioasa la adresa avioanelor.
II FORMATIUNILE VULCANICE
Toate formatiunile vulcanice sunt formate prin acumularea de magma(roca ce se formeaza sub suprafata pamantului).Magma poate erupe prin unul sau mai multe ventre vulcanice, care pot fi o singura deschizatura, mai multe deschizaturi, sau o crapatura lunga, numita vent de fisura. Se formeaza in adancul pamantului, in general, in mantaua superioara. Pentru a se forma magma , este nevoie de temperaturi si presiuni foarte ridicate. Mantaua solida trebuie topita la conditii intalnite de obicei la adancimi de 80 pana la 100 km sub suprafata pamantului.
Odata ce mici picaturi de magma se formeaza, ele incep sa se ridice deoarece magma are o densitate mai mica decat rocile ce o inconjoara.Aceste picaturi se aduna, formand adevarate rauri de magma.Acestea se aduna in regiuni subterane numite rezervoare de magma.
Dupa fiecare eruptie, este adaugat un nou strat vulcanului, acesta crescand in marime.
III MATERII VULCANICE
Trei tipuri de materiale erup dintr-un vulcan activ: lava, fragmente de roca si gaze.Tipul si cantitatea de material care erupe dintr-un vulcan activ depinde de compozitia magmei din interiorul vulcanului.
LAVA
Lava reprezinta magma care se rupe, si erupe dintr-un vulcan.Daca magma este foarte lichida, atunci va curge de-a lungul vulcanului , catre bazele sale.
FRAGMENTELE DE ROCA
Aceste fragmente de roca sunt expulzate in aer. Ele include si cenusa care sunt fragmente cu diametrul mai mic de 2 mm.Cenusa cea mai fina este numita cenusa vulcanica, si este formata din particule de au un diametrul mai mic de 0,06 mm
GAZELE
Gazele, in prima etapa sunt eliberate de vulcani sub forma unui jet. Eliberarea instantanee de gaz vulcanic aflat sub presiune este forta ce duce la eruptii.Gazele provin din magma propriuzisa, sau din contactul dintre magma incinsa si apa.Majoritatea gazelor vulcanice cuprind vapori de apa, cu dioxid de carbon si dioxid de sulf.
IV Eruptiile
Vulcanii erup diferit, in functie de compozitia magmei ce se afla sub suprafata, cantitatea de gaz din magma, si tipul de ventru vulcanic din care erupe.In general, cu cat lava este mai vascoasa, cu atat ruptia va fi mai explosiva.Eruptiile explozive pot expulza o mare cantitate de material in aer.Eruptiile nonexplozive produc rauri de lava, si expulzeaza foarte putin material in aer.
ERUPTIILE EXPLOZIVE
Eruptiile explozive pot expuza atat lava lichida sau semisolida cat si fragmente solide de roca vulcanica sau nonvulcanica care au fost carate de-a lungul magmei ce se ridica inainte de eruptie.Eruptiile foarte explozive sunt numite eruptii Plinian, dupa naturalistul roman Pliny cel Intelept.Acesre erupptii pot dura de la cateva ore pana la cateva zile.
ERUPTIILE NONEXPLOZIVE
Eruptiile nonexplozive ,sunt tipice pentru vulcanii din Hawaii,si produc rauri de lava.Lava iese afara prin rifturile din suprafata vulcanului sau prin ventre.ele sunt caracterizate prin faptul ca lava produsa este de tip bazaltic, iar vulcanii ce sunt formati prin aceste eruptii sunt numiti vulcani scut.
V PERICOLELE VULCANILOR
Eruptiile pun direct, si indirect pericole asupra oamenilor, si a proprietatilor, atat in aer cat si pe pamant.Asemenea pericole sunt : raurile de lava, cenusa. Unele rauri de lava, mai contin cenusa incinsa, fragmente de roca si gaze. Acestea sunt mortale datorita temperaturiilor inalte, peste 850° C si vitezei ridicate, de peste 250 km/h.De asemenea , acumularile masive de cenusa vulcanica , mai ales daca sunt udate de ploaie, duc la ruinarea recoltelor de cereale.
Pericole indirecte sunt deobicei efecte nonvulcanice, care acompaniaza eruptiile. Astfel sunt, cutremurele , tsunami, ploile cauzate de cenusa, bolile si infometarea ce apar dupa eruptiile vulcanice. Tsunami sunt uriase valuri seismice, de-a lungul oceanelor, generate de miscarea instantanee a rocilor ce alcatuiesc platforma marina. Aceasta miscare instantanee este cauzata de cutremure uriase, sau de prabusirea unei insule vulcanice , in timpul eruptiei unui vulcan. De asemenea , depozitele de materiale vulcanice pot duce la defertilizarea pamanturilor, la moarea animalelor, si, in ultimul , la foamete. Intre secolele 17-19, tsunami si foametea ce preced eruptiile vulcanice au cauzat majoritatea deceselor legate de eruptii.
Incepand cu anii 80, un alt pericol , indirect legat de eruptii a inceput sa atraga atentia : Avioanelor ce survolau zonele, le-a intrat cenusa in motoare.
VI PREZICEREA ERUPTIILOR
Cea mai mare problema a vulcanologiei este prezicerea urmatoarei eruptii a unui vulcan activ sau adormit. Oamenii de stiinta considera un vulcan activ daca a erupt cel putin odata. Vulcanii adormiti sunt considerati un potential pericol de a erupe pe viitor .Oamenii de stiinta prezic eruptiile masurand evenimentele ce duc la o posibila activitatee, ca , de exemplu cutremure, miscari a pamantului, si eliberarea de gaze. Rata de succes este mai mare la prezicerea eruptiilor nonexplozive la vulcanii bine monotorizati .De exemplu, aproape toate fluviile de lava rezultate din eruptii in muntii Saint Helens incepand din Mai 1980 au fost prezise cu zile, chiar saptamani inainte.Cel mai mare obstacol in imbunatatirea prezicerii eruptiilor este ca doar o fractiune din peste 500 de vulcani activi in lume sunt monotorizati adecvat, cu instrumente moderne, si de catre vulcanologisti bine instruiti.
VII RESURSE VULCANICE
Desii eruptiile vulcanice constituie o adevarata amenintare la adresa omenirii, vulcanii pot deasemenea fi bogati in resurse. Probabil cea maimare resursa din vulcani este pamantul format din materialele ce sunt aruncate de eruptii.Activitatea vulcanica a creat unele dintre mai frumoase si fertile regiuni ale pamantului. Inca de la inceputul secolului 20, stapanirea caldurii naturale a sistemelor vulcanice a dat o sursa, aproape nepoluanta , de energie termica si energetica.De exemplu jetul de la Geyzerele din nordul Californiei , cel mai mare camp geotermic , este suficient pentru a alimenta cu curent un orase de milioande de locuitori, precum San Francisco.Multe depozite ce cupru,carbune, zinc, aur si argint, sunt continute in rocile vulcanice, sau in rocile magmatice , ce sunt bazele vulcanilor.Roca sparta de lava, pumice, carbunele si alte produse rezultate in urma eruptiilor sunt surse de materie bruta pentru construirea drumurilor, in constructii, industrie.
VIII VULCANI EXTRTERRESTRI
Eplorarea spatiala di ultima decada a adus dovezi ale existentei vulcanilor si a produselor sale si pe alte planete si luni din sistemul nostru solar.Fotografiile facute de satelitii ce orbitau luna Pamantului au aratat uriase campuri de lava mare.Mostre din aceste mare au fost luate de catre astronautii din programul Apollo ,si dupa analiza s-a constatat ca erau similare cu cele bazaltice, dar nu identice cu cele gasite pe Pamant.
De asemenea, imagini luate de sateliti ale suprafetei lui Marte si Venus au aratat vulcani si insusiri vulcanice asemanatoare, dar mai mari decat cele de pe pamant.De exemplu, Olympus Mons, un gigant vulcan scut de pe Marte, cu diametrul de 600 km , este mai mare decat lungimea insulelor Hawaii, puse una langa alta. Misiunea Mars Pathfinder din 1997 a adus date conform carora , rocile vulcanice de pe Marte seamana cu roci similare de pe Pamant,inclusiv dovezi de roca andesit. Activitatea vulcanica depe luna pamantului Marte, Mercur si Venus s-a petrecut acum millioane de ani ; aceste corpuri planetare,sunt acum ,reci si moarte.In orice caz, oamenii de stiinta au gasit dovezi in meteoritii de pe Marte care indica faptul ca activitatea vulcanica s-ar fi produs acum 150 de millioane de ani .
Dovezi bine documentate asupra vulcanilor activi au venit din imaginile de la satelitul Voyager 2. Asemenea activitati, desi putin intelese, par a fi diferite de cele din vulcanismul terestru. In 1979 acest satelit a capturat imagini de nori vulcanici, ce contineau dioxid de sulf, care tasneau pana la 280 km deasupra suprafetei lui Io, una din lunile lui Jupiter.Intre aprilie si septembrie 1997, naveta spatiale Galileo a adus deasemenea imagini ce aratao o dramatica activitate vulcanica pe Io. Activitatea vulcanica a lui Io indica prezenta de materiale locate in inima sau interiorul sau, dar cauza caldurii din mijlocul lui Io este diferita de cea de pe Pamant. Oamenii de stiinta cred ca Io este incalzit intern de frecarea rezultata din faptul ca luna este trasa in diferite directii de Jupiter si lunile din apropiere, Ganymede si Europa. Imaginile luate de Voyager 2 in 1989 ale lui Triton, o luna a lui Neptun, a aratat o punga de gaz, cel mai probabil nitrogen care se ridica la 8 km deasupra suprafetei, si care se intindea aproape 150 km.Aceasta punga de gaz sugereaza ca Triton poate avea deasemenea un miez fierbinte capabil de activitate vulcanica.
Eruptiile vulcanice din regiunile populate reprezinta o adevarata amenintare la adresa oamenilor, a proprietatilor si a agriculturii. Pericolul provine , in cele mai multe cazuri , din jeturi fierbinti si ce se misca cu o viteza foarte mare, care contin materiale explozive, cenusa ,si cele mai distructive, raurile de lava. Pe langa eruptiile explozive chiar si vulcanele din regiuni nepopulate , pot arunca cenusa adanc in atmosfera, creand nori de cenusa, care reprezinta o amenintare serioasa la adresa avioanelor.
II FORMATIUNILE VULCANICE
Toate formatiunile vulcanice sunt formate prin acumularea de magma(roca ce se formeaza sub suprafata pamantului).Magma poate erupe prin unul sau mai multe ventre vulcanice, care pot fi o singura deschizatura, mai multe deschizaturi, sau o crapatura lunga, numita vent de fisura. Se formeaza in adancul pamantului, in general, in mantaua superioara. Pentru a se forma magma , este nevoie de temperaturi si presiuni foarte ridicate. Mantaua solida trebuie topita la conditii intalnite de obicei la adancimi de 80 pana la 100 km sub suprafata pamantului.
Odata ce mici picaturi de magma se formeaza, ele incep sa se ridice deoarece magma are o densitate mai mica decat rocile ce o inconjoara.Aceste picaturi se aduna, formand adevarate rauri de magma.Acestea se aduna in regiuni subterane numite rezervoare de magma.
Dupa fiecare eruptie, este adaugat un nou strat vulcanului, acesta crescand in marime.
III MATERII VULCANICE
Trei tipuri de materiale erup dintr-un vulcan activ: lava, fragmente de roca si gaze.Tipul si cantitatea de material care erupe dintr-un vulcan activ depinde de compozitia magmei din interiorul vulcanului.
LAVA
Lava reprezinta magma care se rupe, si erupe dintr-un vulcan.Daca magma este foarte lichida, atunci va curge de-a lungul vulcanului , catre bazele sale.
FRAGMENTELE DE ROCA
Aceste fragmente de roca sunt expulzate in aer. Ele include si cenusa care sunt fragmente cu diametrul mai mic de 2 mm.Cenusa cea mai fina este numita cenusa vulcanica, si este formata din particule de au un diametrul mai mic de 0,06 mm
GAZELE
Gazele, in prima etapa sunt eliberate de vulcani sub forma unui jet. Eliberarea instantanee de gaz vulcanic aflat sub presiune este forta ce duce la eruptii.Gazele provin din magma propriuzisa, sau din contactul dintre magma incinsa si apa.Majoritatea gazelor vulcanice cuprind vapori de apa, cu dioxid de carbon si dioxid de sulf.
IV Eruptiile
Vulcanii erup diferit, in functie de compozitia magmei ce se afla sub suprafata, cantitatea de gaz din magma, si tipul de ventru vulcanic din care erupe.In general, cu cat lava este mai vascoasa, cu atat ruptia va fi mai explosiva.Eruptiile explozive pot expulza o mare cantitate de material in aer.Eruptiile nonexplozive produc rauri de lava, si expulzeaza foarte putin material in aer.
ERUPTIILE EXPLOZIVE
Eruptiile explozive pot expuza atat lava lichida sau semisolida cat si fragmente solide de roca vulcanica sau nonvulcanica care au fost carate de-a lungul magmei ce se ridica inainte de eruptie.Eruptiile foarte explozive sunt numite eruptii Plinian, dupa naturalistul roman Pliny cel Intelept.Acesre erupptii pot dura de la cateva ore pana la cateva zile.
ERUPTIILE NONEXPLOZIVE
Eruptiile nonexplozive ,sunt tipice pentru vulcanii din Hawaii,si produc rauri de lava.Lava iese afara prin rifturile din suprafata vulcanului sau prin ventre.ele sunt caracterizate prin faptul ca lava produsa este de tip bazaltic, iar vulcanii ce sunt formati prin aceste eruptii sunt numiti vulcani scut.
V PERICOLELE VULCANILOR
Eruptiile pun direct, si indirect pericole asupra oamenilor, si a proprietatilor, atat in aer cat si pe pamant.Asemenea pericole sunt : raurile de lava, cenusa. Unele rauri de lava, mai contin cenusa incinsa, fragmente de roca si gaze. Acestea sunt mortale datorita temperaturiilor inalte, peste 850° C si vitezei ridicate, de peste 250 km/h.De asemenea , acumularile masive de cenusa vulcanica , mai ales daca sunt udate de ploaie, duc la ruinarea recoltelor de cereale.
Pericole indirecte sunt deobicei efecte nonvulcanice, care acompaniaza eruptiile. Astfel sunt, cutremurele , tsunami, ploile cauzate de cenusa, bolile si infometarea ce apar dupa eruptiile vulcanice. Tsunami sunt uriase valuri seismice, de-a lungul oceanelor, generate de miscarea instantanee a rocilor ce alcatuiesc platforma marina. Aceasta miscare instantanee este cauzata de cutremure uriase, sau de prabusirea unei insule vulcanice , in timpul eruptiei unui vulcan. De asemenea , depozitele de materiale vulcanice pot duce la defertilizarea pamanturilor, la moarea animalelor, si, in ultimul , la foamete. Intre secolele 17-19, tsunami si foametea ce preced eruptiile vulcanice au cauzat majoritatea deceselor legate de eruptii.
Incepand cu anii 80, un alt pericol , indirect legat de eruptii a inceput sa atraga atentia : Avioanelor ce survolau zonele, le-a intrat cenusa in motoare.
VI PREZICEREA ERUPTIILOR
Cea mai mare problema a vulcanologiei este prezicerea urmatoarei eruptii a unui vulcan activ sau adormit. Oamenii de stiinta considera un vulcan activ daca a erupt cel putin odata. Vulcanii adormiti sunt considerati un potential pericol de a erupe pe viitor .Oamenii de stiinta prezic eruptiile masurand evenimentele ce duc la o posibila activitatee, ca , de exemplu cutremure, miscari a pamantului, si eliberarea de gaze. Rata de succes este mai mare la prezicerea eruptiilor nonexplozive la vulcanii bine monotorizati .De exemplu, aproape toate fluviile de lava rezultate din eruptii in muntii Saint Helens incepand din Mai 1980 au fost prezise cu zile, chiar saptamani inainte.Cel mai mare obstacol in imbunatatirea prezicerii eruptiilor este ca doar o fractiune din peste 500 de vulcani activi in lume sunt monotorizati adecvat, cu instrumente moderne, si de catre vulcanologisti bine instruiti.
VII RESURSE VULCANICE
Desii eruptiile vulcanice constituie o adevarata amenintare la adresa omenirii, vulcanii pot deasemenea fi bogati in resurse. Probabil cea maimare resursa din vulcani este pamantul format din materialele ce sunt aruncate de eruptii.Activitatea vulcanica a creat unele dintre mai frumoase si fertile regiuni ale pamantului. Inca de la inceputul secolului 20, stapanirea caldurii naturale a sistemelor vulcanice a dat o sursa, aproape nepoluanta , de energie termica si energetica.De exemplu jetul de la Geyzerele din nordul Californiei , cel mai mare camp geotermic , este suficient pentru a alimenta cu curent un orase de milioande de locuitori, precum San Francisco.Multe depozite ce cupru,carbune, zinc, aur si argint, sunt continute in rocile vulcanice, sau in rocile magmatice , ce sunt bazele vulcanilor.Roca sparta de lava, pumice, carbunele si alte produse rezultate in urma eruptiilor sunt surse de materie bruta pentru construirea drumurilor, in constructii, industrie.
VIII VULCANI EXTRTERRESTRI
Eplorarea spatiala di ultima decada a adus dovezi ale existentei vulcanilor si a produselor sale si pe alte planete si luni din sistemul nostru solar.Fotografiile facute de satelitii ce orbitau luna Pamantului au aratat uriase campuri de lava mare.Mostre din aceste mare au fost luate de catre astronautii din programul Apollo ,si dupa analiza s-a constatat ca erau similare cu cele bazaltice, dar nu identice cu cele gasite pe Pamant.
De asemenea, imagini luate de sateliti ale suprafetei lui Marte si Venus au aratat vulcani si insusiri vulcanice asemanatoare, dar mai mari decat cele de pe pamant.De exemplu, Olympus Mons, un gigant vulcan scut de pe Marte, cu diametrul de 600 km , este mai mare decat lungimea insulelor Hawaii, puse una langa alta. Misiunea Mars Pathfinder din 1997 a adus date conform carora , rocile vulcanice de pe Marte seamana cu roci similare de pe Pamant,inclusiv dovezi de roca andesit. Activitatea vulcanica depe luna pamantului Marte, Mercur si Venus s-a petrecut acum millioane de ani ; aceste corpuri planetare,sunt acum ,reci si moarte.In orice caz, oamenii de stiinta au gasit dovezi in meteoritii de pe Marte care indica faptul ca activitatea vulcanica s-ar fi produs acum 150 de millioane de ani .
Dovezi bine documentate asupra vulcanilor activi au venit din imaginile de la satelitul Voyager 2. Asemenea activitati, desi putin intelese, par a fi diferite de cele din vulcanismul terestru. In 1979 acest satelit a capturat imagini de nori vulcanici, ce contineau dioxid de sulf, care tasneau pana la 280 km deasupra suprafetei lui Io, una din lunile lui Jupiter.Intre aprilie si septembrie 1997, naveta spatiale Galileo a adus deasemenea imagini ce aratao o dramatica activitate vulcanica pe Io. Activitatea vulcanica a lui Io indica prezenta de materiale locate in inima sau interiorul sau, dar cauza caldurii din mijlocul lui Io este diferita de cea de pe Pamant. Oamenii de stiinta cred ca Io este incalzit intern de frecarea rezultata din faptul ca luna este trasa in diferite directii de Jupiter si lunile din apropiere, Ganymede si Europa. Imaginile luate de Voyager 2 in 1989 ale lui Triton, o luna a lui Neptun, a aratat o punga de gaz, cel mai probabil nitrogen care se ridica la 8 km deasupra suprafetei, si care se intindea aproape 150 km.Aceasta punga de gaz sugereaza ca Triton poate avea deasemenea un miez fierbinte capabil de activitate vulcanica.
MAREA PIRAMIDĂ DE LA GISEH
Piramidele din Egipt au fost întodeauna, încă de la început, trecute printre Cele Şapte Minuni ale Lumii Antice, însă de fapt Marea Piramidă de la Giseh a fost în centrul atenţiei şi în fruntea listei. Este singura din Cele Şapte Minuni care mai există încă într-o formă aproape complectă şi uşor de recunoscut, ea fiind şi cea mai veche. Construită pentru faraonul Keops, din dinastia a-IV-a, în jurul anului 2560 î.e.n. piramida reprezintă cea mai înaltă realizare a constucţilor de piramide din Regatul Vechi al Egiptului.
În mod curios în ciuda dimensiunilor şi a importanţei Marii Piramide, a ajuns la noi o singură reprezentare completă a creatorului ei, Keops. Este vorba despre o minusculă statuietă din fildeş a faraonului, găsită în 1993, de către Petrie, în fundaţile templului închinat zeului Osiris de la Abydos. Faraonul este aşezat ţinând în mâna dreaptă un îmblăciu, şi purtând Coroana Roşie a Egiptului de Jos. În faţa tronului pe care stă, este scris numele său, aşezat într-un chenar regal. În ciuda dimensiunii mici şi a materialului, este un portret cu tăsături puternice. Există câteva portrete superbe ale altor constructori de la Giseh, remarcându-se în mod deosebit statuia din diorit a lui Kefren, în poziţia aşezat, şi în seria de plăci triptice din ardezie , precum şi statuile lui Mykerinos.
Înainte de începerea activităţii propiu-zise de construcţie, era necesar să fie pregătit terenul trbuia nivelat şi laturile să fie orientate cu multă grijă faţă de punctele cardinale. Nivelarea ara probabil era efectuată prin marcarea zonei respective cu o serie de patru valuri joase de argilă. Spaţiul era apoi umplut cu apă. În mod firesc suprafaţa era perfect plană. Se săpau în continuare o serie de şanţuri în roca de pe fundul apei, astfel încât baza acestora să păstreze o distanţă egală faţă de nivelul apei. Atunci când se săpa suficient pentru marcarea zonei, apa eara evacuată, iar stănca dintre şanţuri era săpată în continuare, păstrându-se acelaşi nivel. În cazul Marii Piramide s-a făcut însă o excepţie. În cadrul zonei propuse pentru construcţie a fost lăsatî o porţiune de rocă nedislocată.
Nu se ştie cât de mare a fost iniţial, deşi părţi din ea pot fii văzute în întreaga structură a piramidei.
Orientarea exactă a laturilior piramidei se obţinea prin observarea stelelor, deoarece în acea vreme nu era cunoscut nici un tip de busolă. Putem judeca precizia cu care măsurau vechii egipteni prin aceea că eroarea de aşezare a celor patru laturi este de doar câteva fracţiuni de grad. Diferenţa de lungime dintre cea mai lungă şi cea mai scurtă dintre cele patru laturi este mai micaă de 20 cm. Acest din urmă fapt este incredibil dacă ţinem seama de două lucruri: în primul rând toate măsurătorile se efectuau dea-lungul laturilor, nefiind posibil să se traseze diagonale, datorită porţiunii de stâncă rămase în mijloc, şi, în al doilea rând, toate măsurătorile se efectuau cu ajutorul frânghiilor sau a sforilor făcute din fibre de palmier sau de in, care se întindeau şi îşi puteau modifica dimensiunile în funcţie de temperatură.
După ce se încheiau aceste pregătiri, iniţiale, putea începa într-adevăr munca de construcţie, care pune încă în faţa egiptologilor o serie de probleme, greu de rezolvat.
În ciuda faptului că putem studia piramida însăşi, care se înalţă mai jos de Cairo, pe platoul de la Giseh, şi cum toate teoriile formulate până acum, nu se ştie exact cum a fost construită piramida. Trebuie să amintim că egiptenii nu cunoşteau nici măcar scripetele, sau sistemul de scripeţi până în vremea ocupaţiei romane, la peste 2500 de ani de la construirea Marii Piramide. Singurele instrumente disponibile erau tăvălugele sau rolele şi pârghile. Cu ajutorul acestor elemente primitive au fost înălţate statuietele şi obeliscurile din Egiptul Antic.
Există două teorii importante privind modul cum au fost construite piramidele: una , folosind rampe care înconjurau construcţia pe măsură ce aceasta se înălţa, cealaltă împiedicând edificarea unei rampe ce s-ar fi întins în deşert, înălţânu-se şi lungindu-se atât cât era nevoie, o dată cu înălţarea piramidei. Dar, nici una dintre aceste două explicaţii nu este pe deplin satisfăcătoare. O a treia alternativăcare ne poate venii în gând este utilizarea unor schele care să poată ridica blocurile de piatră cu ajutorul roabelor, aşa cum au fost înălţate lespezile oritontale care formează trilitonii de la Stonehenge. Acest lucru nu ar fi fost posibil din două motive: lemnul era un material rar şi scump în Egiptul Antic, neexistând noci copaci cu diametrul necesar, nici cantitatea enormă de care ar fi fost nevoie. De asemenea, dimensiunile foarte mari şi mai ales greutatea blocurilor ar fi împiedicat acest procedeu.
Ideea rampei care ar fi înconjurat piramida are însă mai multe elemente lăudabile. Rampe de cărămizi de lut s-ar fi înălţat în jurul celor patru laturi ale piramidei, pe măsură ce aceasta se înălţa, blocurile uriaşe din piatră fiind urcate păvălugi sau role. Imediat ce blocul trecea de ultimele role, acestea eliberându-se elibera de greutate, puteau fi mutate în faţă, iar blocul era tras înainte, şi mai sus de grupuri de oameni, cu ajutorul frânghiilor. Dacă din punct de vedere teoretic lucrurile par realizabile, (există un model reuşit al acestei metode la muzeul Ştiinţei din Boston), din punct de vedere practic el lasă mult de dorit. O pantă cu înclinaţie mică cerută de greutatea blocurilor de piatră, care să înalţe din toate părţile ar fi creat două probleme majore: prima, cea a grupului de oameni care trebuiau să aibă grijă de colţuri şi care să păstreze blocurile în echilibru pe role; a doua, este problema ridicări din ce în ce mai sus a blocurilor în jurul structurii, pentru a ajunge în cele din urmă la nivelele superioare. Acest procedeu ar fi însemnat o forţă de muncă impresionantă şi personal pentru conducerea şi controlul numeroaselor grupuri de oameni, care ar fi ridicat blocurile dela diferite nivele, cu ajutorul planurilor înclinate. Este greu de imaginat mulţimea celor care ar fi trebuit să urce.
Există şi a treia teorie privind construirea Marii Piramide. Ea afost formulată de Peter Hodges, un maiestru constructor britanic, care era interasat în mod practic de problemele transportilui pe orizontală şi a ridicării unor greutăţi enorme doar cu ajutorul pârghiei şi rolelor. El a reuşit să demonstreze că doi oameni piteau ridica o greutate de două tone cu pârghii lungi care aveau la capete un picioriuş cu un anumit unghi şi protejat de o bucată de metal. Prin introducerea acestui cap sub blocul de piatră şi folosirea a două astfel de pârghii, sau mai multe, în funcţie de greutate şi mărime, un capăt al blocului putea fi ridicat, aşezându-se sub el proptele. Procesul se repeta şi la celălalt capăt şi deplasarea continua mai sus folosindu-se proptele sau alte forme de susţinere. În acest fel un mare de piatră putea fi ridicat relativ uşor la o înălţime rezonabilă. Consrucţia piramidei s-a realizat pe nivele, fiecare treaptă fiind destul de lată şi, în medie mai înaltă de un metru. Principiul lui Hodges ar fi permis câtorva grupuri de oameni să ridice blocuri de piatră, pe toate cele patru laturi în acelaşi timp, numărul lor micşorându-se, o dată cu scurtarea laturilor şi cu înălţarea întregii piramide. În momentul în care fiecare bloc de piatră ar fi ajuns la nivelul potrivit, el ar fi fost deplasat orizontal pe role, până la locul unde trebuia să fie deplasat definitiv.
Odată consrucţia de bază terminată, piramida trebuia acoperită sau îmbrăcată cu blocuri de calcar alb, strălucitor de Tura, aduse din carierele aflate pe Dealurile Moqqatam, la est de oraşul modern, Cairo. Îmbrăcămintea exterioară se realiza de la vârf în jos, blocurile de calcar, fiind aşezate pe trepte, şi umplându-le apoi erau tăiate şi şlefuite în jos, pentru a se realiza unghiul potrivit şi aspectul strălucitor. Toate piramidele, cu excepţia Piramidei în Trepte, au fost acoperite sau şlefuite cu plăci de calcar.
Înainte de a merge mai departe şi de a descrie structura internă a Marii Piramide , ar fi potrivit să prezint dimensiunile sale esenţiale. Unghiul de înclinaţie a laturilor este de 54 de grade şi 54 de minute. Înălţimea sa era de 145,75 de metri, dar şi-a pierdut vârful cu înalţimea de 10 metri, fiind trunchiată, dar acest amănunt nu este observat de la distanţă. Laturile au fiecare 229 metri, cu o difernţă mai mică de 20 de centmetri, înre cea mai lungă şi cea mai scurtă latură. Piramida acoperă o suprafaţă de 5,37 hectare. Privind blocurile de piatră pot spune sunt aproximativ 2.300.000. cu o greutate cuprinsă înre 2-15 tone.
Făcea parte din cerinţele religioase ca intrarea în piramidă să fie localizată în partea nordică, îndreptată spre steaua polară. Toate piramidele s-au conformat acestei cerinţe, singura variaţie fiind la Piramoda lui Kefren care are două intrări pe latura nordică.
Piramida lui Keops nu face excepţie şi are o intrare joasă de circa 17 metri înălţime pe latura nordică şi 7,5 metri spre est de punctul central. Aceasta are 4 blocuri mari de piatră dispuse piramidal două câte două, aşezate deasupra inrtări, pentru a prelua din greutatea blocurilor de deasupra.
Examinarea secţiunii în Marea Piramidă arată că a fost supusă la cel puţin 3 schimbări de plan în timpul construcţiei. Are mai multe coridoare interne decât toate piramidele construite în Regatul Vechi. Planul principal pare să fi cuprins un coridor descendent, de la intrare în camera mortuară, situată în centru şi mai jos de nivelul solului. Totuşi camera mortuară a rămas neterminată şi a mai fost construit un coridor ascendent alternativ, m în centrul piramidei. Şi această cameră a rămas neterminată, fiind cunoscută în mod greşit, în libajul obişnuit sub numele de" Camera Reginei". A treia modificare a planului a implicat o schemă mai grandioasă. Începe cu edificarea unei noi galerii ascendente în miezul piramidei, de la capătul Coridorului Ascendent şi joncţiunea care ducea către camera reginei. Aceasta e cunoscută sub numele de Marea Galerie. Ea are 47 metri şi înaltă de 8,5 metri. Pereţii ei de calcar şlefuit urcă vertical 2 metri, următoarele 7 nivele deplasânu-se treptat către interior pentru a ajinge să formeze o boltă cansolodată.Este acoperită de o singură lespede de piatră în lăţime, de peste 1 metru.
La capătul Marii Galerii se află un coridor scurt şi jos cu 3 deschidrei tăiate în acopriş. La sfârşitul vestic al Camerei Mortuare, stând pe podeaua plată şi puţin depărtat de perete, se află in sarcofag mare, din granit negru, având o porţiune mare lipsă în colţul sud-estic. Aceasta a fost tăiat şi scobit dintr-un singur bloc de granit , urmele fierăstrăului mai văzându-se încă. În ciuda spărturii de la colţul său el încă mai produce un sunet asemănător cu cel al unui clopot lovit.În anii 1880-1882 Perie a descoperit că sarcofagil era cu circa 2,5 cm mai lat decât intrarea în Coridorul Ascendent, deci nu a fost intridus întrodus în camera mortuară prim coridor, ci trebuie să se fi introdus acolo în timp ce se construia piramida, înainte de montarea tavanului şi a acoperişului Camerei Regelui. Sarcofagul poate fi considerat sincurul mobiler "încorporat" din lume.
Alte trăsături ale camerei mortuare sunt două mici "canale de aerisire" care apar pe pereţii din nord şi sud ai piramidei. Scopul lor exact nu este cunoscut, deşi s-a sugerat că erau la origine orientate după stelele polare, un aspect esenţial al religiei Regatului Vechi, şi pentru că acum nu mai sunt orientate astfel înseamnă că axa Pământului trebuie să se fi modificat de la cunstruirea piramidei până astăzi. Acest lucru nu a putut fi demonsrat din punct de vedere astronomic, şi funcţia lor reală nu este cunoscută încă.
Am menţionat mai sus faptul că Marea Galerie a avut şi o funcţie secundară. Acolo se afla locul unde erau ţinute blocurile mari de granit folosite pentru închiderea Coridorului Ascendent după terminarea înmormântării. Aceste blocuri erau mult prea mari pentru a avea loc în altă parte a piramidei. Există dovada că ereu sprijinite pe grinzi de lemn montate în cruce, suficient de sus faţă de podeaua Galeriei astfel încât cortegiul să poată trece pe sub ele în timpul înmormâmtării. Dipă aceea pereţii se retrăgeau şi lăsau în urma lor un grup de lucrători care scoteau grinzile din lemn , lasând blocurle de garnit să închidă Coridorul Ascendent.
Procedând astfel ei rămâneau blocaţi în interiorul piramidei, în spatele blocurilor de piatră , în parte dinspre camera mortuară. Ei aveau totuşi o cameră de ieşire, deoarece nu exista în vremea Regatului Vechi obiceiul de a îngropa şi muncitorui odată cu faraonul. Calea de ieşire era printr-un culoar foarte îngust ce ducea de sub o piatră din coridorul superior, de la capătul Marii Galerii, mergând în jos prin corpul piramidei, pentru a ieşi mai jos din de coridoril inferior. Ieşind muncitorii blocau acest culoar cât şi culoarul care ducea către suprafaţa exterioară şi intrare.
Este deosebit de interesantă referirea la o uşă plată care putea să fie ridicată. Se pare că intrarea originală prin îmbrăcămintea sa, din calcar de Tura, fusese camuflată pentru a nu se deosebi derestul suprafeţei piramidei.
Marea Piramidă mai are încă un secret, dar acesta se află în afara ei. În 1954 un tânăr arheolog egiptean, Kama al-Mmallakh, a primit sarcina de înlătura fragmentele de pietre de pe latura sudică a piramide. El a găsit o serie de 41 de blocuri de calcar de Tura, care rămăseseră îmbinate perfect. Acestea acopereu un puţ de 30 metri, lungime, săpat în roca de la baza piramidei. Puţul avea o margine tencuită astfel încât blucurile de calcar îl închideau etanş.În interiorul puţului a fost găsită o barcă egipteană antică perfect păstrată şi compusă din 1274 de piese de lemn, neavând nici măcar un cui de metal. Bărcile constituiau o componentă importană a ritialului funerear şi erau considerate drept necesare faraonlui mort, pe lumea cealaltă. Erau numuit fie bărci funerare, fie bărci solare, considerându-se că cel păţin două dintre ele ar servi faraonului pentru călătoria dea-lungul zilei cu zeul- soare pe această lume, şi în timpul nopţii pe sub pământ.
Mai există vre-un secret nedescoperit al Marii Piramide? Imediat în spate şi dincolo de puţul unde găsită prima barcă se află o serie de blocuri de piatră, deasupra unui alt puţ .Există motive să credem că acolo se află îngropată o barcă asemănătoare.
Marea Piramidă este una dintre Cele 7 Minuni ale Lumii-cea mai veche şi singura cre a supravieţuit aproape în întrgime şi care a avut întodeuna un efect izbitor asupra minţii omeneşti.
În mod curios în ciuda dimensiunilor şi a importanţei Marii Piramide, a ajuns la noi o singură reprezentare completă a creatorului ei, Keops. Este vorba despre o minusculă statuietă din fildeş a faraonului, găsită în 1993, de către Petrie, în fundaţile templului închinat zeului Osiris de la Abydos. Faraonul este aşezat ţinând în mâna dreaptă un îmblăciu, şi purtând Coroana Roşie a Egiptului de Jos. În faţa tronului pe care stă, este scris numele său, aşezat într-un chenar regal. În ciuda dimensiunii mici şi a materialului, este un portret cu tăsături puternice. Există câteva portrete superbe ale altor constructori de la Giseh, remarcându-se în mod deosebit statuia din diorit a lui Kefren, în poziţia aşezat, şi în seria de plăci triptice din ardezie , precum şi statuile lui Mykerinos.
Înainte de începerea activităţii propiu-zise de construcţie, era necesar să fie pregătit terenul trbuia nivelat şi laturile să fie orientate cu multă grijă faţă de punctele cardinale. Nivelarea ara probabil era efectuată prin marcarea zonei respective cu o serie de patru valuri joase de argilă. Spaţiul era apoi umplut cu apă. În mod firesc suprafaţa era perfect plană. Se săpau în continuare o serie de şanţuri în roca de pe fundul apei, astfel încât baza acestora să păstreze o distanţă egală faţă de nivelul apei. Atunci când se săpa suficient pentru marcarea zonei, apa eara evacuată, iar stănca dintre şanţuri era săpată în continuare, păstrându-se acelaşi nivel. În cazul Marii Piramide s-a făcut însă o excepţie. În cadrul zonei propuse pentru construcţie a fost lăsatî o porţiune de rocă nedislocată.
Nu se ştie cât de mare a fost iniţial, deşi părţi din ea pot fii văzute în întreaga structură a piramidei.
Orientarea exactă a laturilior piramidei se obţinea prin observarea stelelor, deoarece în acea vreme nu era cunoscut nici un tip de busolă. Putem judeca precizia cu care măsurau vechii egipteni prin aceea că eroarea de aşezare a celor patru laturi este de doar câteva fracţiuni de grad. Diferenţa de lungime dintre cea mai lungă şi cea mai scurtă dintre cele patru laturi este mai micaă de 20 cm. Acest din urmă fapt este incredibil dacă ţinem seama de două lucruri: în primul rând toate măsurătorile se efectuau dea-lungul laturilor, nefiind posibil să se traseze diagonale, datorită porţiunii de stâncă rămase în mijloc, şi, în al doilea rând, toate măsurătorile se efectuau cu ajutorul frânghiilor sau a sforilor făcute din fibre de palmier sau de in, care se întindeau şi îşi puteau modifica dimensiunile în funcţie de temperatură.
După ce se încheiau aceste pregătiri, iniţiale, putea începa într-adevăr munca de construcţie, care pune încă în faţa egiptologilor o serie de probleme, greu de rezolvat.
În ciuda faptului că putem studia piramida însăşi, care se înalţă mai jos de Cairo, pe platoul de la Giseh, şi cum toate teoriile formulate până acum, nu se ştie exact cum a fost construită piramida. Trebuie să amintim că egiptenii nu cunoşteau nici măcar scripetele, sau sistemul de scripeţi până în vremea ocupaţiei romane, la peste 2500 de ani de la construirea Marii Piramide. Singurele instrumente disponibile erau tăvălugele sau rolele şi pârghile. Cu ajutorul acestor elemente primitive au fost înălţate statuietele şi obeliscurile din Egiptul Antic.
Există două teorii importante privind modul cum au fost construite piramidele: una , folosind rampe care înconjurau construcţia pe măsură ce aceasta se înălţa, cealaltă împiedicând edificarea unei rampe ce s-ar fi întins în deşert, înălţânu-se şi lungindu-se atât cât era nevoie, o dată cu înălţarea piramidei. Dar, nici una dintre aceste două explicaţii nu este pe deplin satisfăcătoare. O a treia alternativăcare ne poate venii în gând este utilizarea unor schele care să poată ridica blocurile de piatră cu ajutorul roabelor, aşa cum au fost înălţate lespezile oritontale care formează trilitonii de la Stonehenge. Acest lucru nu ar fi fost posibil din două motive: lemnul era un material rar şi scump în Egiptul Antic, neexistând noci copaci cu diametrul necesar, nici cantitatea enormă de care ar fi fost nevoie. De asemenea, dimensiunile foarte mari şi mai ales greutatea blocurilor ar fi împiedicat acest procedeu.
Ideea rampei care ar fi înconjurat piramida are însă mai multe elemente lăudabile. Rampe de cărămizi de lut s-ar fi înălţat în jurul celor patru laturi ale piramidei, pe măsură ce aceasta se înălţa, blocurile uriaşe din piatră fiind urcate păvălugi sau role. Imediat ce blocul trecea de ultimele role, acestea eliberându-se elibera de greutate, puteau fi mutate în faţă, iar blocul era tras înainte, şi mai sus de grupuri de oameni, cu ajutorul frânghiilor. Dacă din punct de vedere teoretic lucrurile par realizabile, (există un model reuşit al acestei metode la muzeul Ştiinţei din Boston), din punct de vedere practic el lasă mult de dorit. O pantă cu înclinaţie mică cerută de greutatea blocurilor de piatră, care să înalţe din toate părţile ar fi creat două probleme majore: prima, cea a grupului de oameni care trebuiau să aibă grijă de colţuri şi care să păstreze blocurile în echilibru pe role; a doua, este problema ridicări din ce în ce mai sus a blocurilor în jurul structurii, pentru a ajunge în cele din urmă la nivelele superioare. Acest procedeu ar fi însemnat o forţă de muncă impresionantă şi personal pentru conducerea şi controlul numeroaselor grupuri de oameni, care ar fi ridicat blocurile dela diferite nivele, cu ajutorul planurilor înclinate. Este greu de imaginat mulţimea celor care ar fi trebuit să urce.
Există şi a treia teorie privind construirea Marii Piramide. Ea afost formulată de Peter Hodges, un maiestru constructor britanic, care era interasat în mod practic de problemele transportilui pe orizontală şi a ridicării unor greutăţi enorme doar cu ajutorul pârghiei şi rolelor. El a reuşit să demonstreze că doi oameni piteau ridica o greutate de două tone cu pârghii lungi care aveau la capete un picioriuş cu un anumit unghi şi protejat de o bucată de metal. Prin introducerea acestui cap sub blocul de piatră şi folosirea a două astfel de pârghii, sau mai multe, în funcţie de greutate şi mărime, un capăt al blocului putea fi ridicat, aşezându-se sub el proptele. Procesul se repeta şi la celălalt capăt şi deplasarea continua mai sus folosindu-se proptele sau alte forme de susţinere. În acest fel un mare de piatră putea fi ridicat relativ uşor la o înălţime rezonabilă. Consrucţia piramidei s-a realizat pe nivele, fiecare treaptă fiind destul de lată şi, în medie mai înaltă de un metru. Principiul lui Hodges ar fi permis câtorva grupuri de oameni să ridice blocuri de piatră, pe toate cele patru laturi în acelaşi timp, numărul lor micşorându-se, o dată cu scurtarea laturilor şi cu înălţarea întregii piramide. În momentul în care fiecare bloc de piatră ar fi ajuns la nivelul potrivit, el ar fi fost deplasat orizontal pe role, până la locul unde trebuia să fie deplasat definitiv.
Odată consrucţia de bază terminată, piramida trebuia acoperită sau îmbrăcată cu blocuri de calcar alb, strălucitor de Tura, aduse din carierele aflate pe Dealurile Moqqatam, la est de oraşul modern, Cairo. Îmbrăcămintea exterioară se realiza de la vârf în jos, blocurile de calcar, fiind aşezate pe trepte, şi umplându-le apoi erau tăiate şi şlefuite în jos, pentru a se realiza unghiul potrivit şi aspectul strălucitor. Toate piramidele, cu excepţia Piramidei în Trepte, au fost acoperite sau şlefuite cu plăci de calcar.
Înainte de a merge mai departe şi de a descrie structura internă a Marii Piramide , ar fi potrivit să prezint dimensiunile sale esenţiale. Unghiul de înclinaţie a laturilor este de 54 de grade şi 54 de minute. Înălţimea sa era de 145,75 de metri, dar şi-a pierdut vârful cu înalţimea de 10 metri, fiind trunchiată, dar acest amănunt nu este observat de la distanţă. Laturile au fiecare 229 metri, cu o difernţă mai mică de 20 de centmetri, înre cea mai lungă şi cea mai scurtă latură. Piramida acoperă o suprafaţă de 5,37 hectare. Privind blocurile de piatră pot spune sunt aproximativ 2.300.000. cu o greutate cuprinsă înre 2-15 tone.
Făcea parte din cerinţele religioase ca intrarea în piramidă să fie localizată în partea nordică, îndreptată spre steaua polară. Toate piramidele s-au conformat acestei cerinţe, singura variaţie fiind la Piramoda lui Kefren care are două intrări pe latura nordică.
Piramida lui Keops nu face excepţie şi are o intrare joasă de circa 17 metri înălţime pe latura nordică şi 7,5 metri spre est de punctul central. Aceasta are 4 blocuri mari de piatră dispuse piramidal două câte două, aşezate deasupra inrtări, pentru a prelua din greutatea blocurilor de deasupra.
Examinarea secţiunii în Marea Piramidă arată că a fost supusă la cel puţin 3 schimbări de plan în timpul construcţiei. Are mai multe coridoare interne decât toate piramidele construite în Regatul Vechi. Planul principal pare să fi cuprins un coridor descendent, de la intrare în camera mortuară, situată în centru şi mai jos de nivelul solului. Totuşi camera mortuară a rămas neterminată şi a mai fost construit un coridor ascendent alternativ, m în centrul piramidei. Şi această cameră a rămas neterminată, fiind cunoscută în mod greşit, în libajul obişnuit sub numele de" Camera Reginei". A treia modificare a planului a implicat o schemă mai grandioasă. Începe cu edificarea unei noi galerii ascendente în miezul piramidei, de la capătul Coridorului Ascendent şi joncţiunea care ducea către camera reginei. Aceasta e cunoscută sub numele de Marea Galerie. Ea are 47 metri şi înaltă de 8,5 metri. Pereţii ei de calcar şlefuit urcă vertical 2 metri, următoarele 7 nivele deplasânu-se treptat către interior pentru a ajinge să formeze o boltă cansolodată.Este acoperită de o singură lespede de piatră în lăţime, de peste 1 metru.
La capătul Marii Galerii se află un coridor scurt şi jos cu 3 deschidrei tăiate în acopriş. La sfârşitul vestic al Camerei Mortuare, stând pe podeaua plată şi puţin depărtat de perete, se află in sarcofag mare, din granit negru, având o porţiune mare lipsă în colţul sud-estic. Aceasta a fost tăiat şi scobit dintr-un singur bloc de granit , urmele fierăstrăului mai văzându-se încă. În ciuda spărturii de la colţul său el încă mai produce un sunet asemănător cu cel al unui clopot lovit.În anii 1880-1882 Perie a descoperit că sarcofagil era cu circa 2,5 cm mai lat decât intrarea în Coridorul Ascendent, deci nu a fost intridus întrodus în camera mortuară prim coridor, ci trebuie să se fi introdus acolo în timp ce se construia piramida, înainte de montarea tavanului şi a acoperişului Camerei Regelui. Sarcofagul poate fi considerat sincurul mobiler "încorporat" din lume.
Alte trăsături ale camerei mortuare sunt două mici "canale de aerisire" care apar pe pereţii din nord şi sud ai piramidei. Scopul lor exact nu este cunoscut, deşi s-a sugerat că erau la origine orientate după stelele polare, un aspect esenţial al religiei Regatului Vechi, şi pentru că acum nu mai sunt orientate astfel înseamnă că axa Pământului trebuie să se fi modificat de la cunstruirea piramidei până astăzi. Acest lucru nu a putut fi demonsrat din punct de vedere astronomic, şi funcţia lor reală nu este cunoscută încă.
Am menţionat mai sus faptul că Marea Galerie a avut şi o funcţie secundară. Acolo se afla locul unde erau ţinute blocurile mari de granit folosite pentru închiderea Coridorului Ascendent după terminarea înmormântării. Aceste blocuri erau mult prea mari pentru a avea loc în altă parte a piramidei. Există dovada că ereu sprijinite pe grinzi de lemn montate în cruce, suficient de sus faţă de podeaua Galeriei astfel încât cortegiul să poată trece pe sub ele în timpul înmormâmtării. Dipă aceea pereţii se retrăgeau şi lăsau în urma lor un grup de lucrători care scoteau grinzile din lemn , lasând blocurle de garnit să închidă Coridorul Ascendent.
Procedând astfel ei rămâneau blocaţi în interiorul piramidei, în spatele blocurilor de piatră , în parte dinspre camera mortuară. Ei aveau totuşi o cameră de ieşire, deoarece nu exista în vremea Regatului Vechi obiceiul de a îngropa şi muncitorui odată cu faraonul. Calea de ieşire era printr-un culoar foarte îngust ce ducea de sub o piatră din coridorul superior, de la capătul Marii Galerii, mergând în jos prin corpul piramidei, pentru a ieşi mai jos din de coridoril inferior. Ieşind muncitorii blocau acest culoar cât şi culoarul care ducea către suprafaţa exterioară şi intrare.
Este deosebit de interesantă referirea la o uşă plată care putea să fie ridicată. Se pare că intrarea originală prin îmbrăcămintea sa, din calcar de Tura, fusese camuflată pentru a nu se deosebi derestul suprafeţei piramidei.
Marea Piramidă mai are încă un secret, dar acesta se află în afara ei. În 1954 un tânăr arheolog egiptean, Kama al-Mmallakh, a primit sarcina de înlătura fragmentele de pietre de pe latura sudică a piramide. El a găsit o serie de 41 de blocuri de calcar de Tura, care rămăseseră îmbinate perfect. Acestea acopereu un puţ de 30 metri, lungime, săpat în roca de la baza piramidei. Puţul avea o margine tencuită astfel încât blucurile de calcar îl închideau etanş.În interiorul puţului a fost găsită o barcă egipteană antică perfect păstrată şi compusă din 1274 de piese de lemn, neavând nici măcar un cui de metal. Bărcile constituiau o componentă importană a ritialului funerear şi erau considerate drept necesare faraonlui mort, pe lumea cealaltă. Erau numuit fie bărci funerare, fie bărci solare, considerându-se că cel păţin două dintre ele ar servi faraonului pentru călătoria dea-lungul zilei cu zeul- soare pe această lume, şi în timpul nopţii pe sub pământ.
Mai există vre-un secret nedescoperit al Marii Piramide? Imediat în spate şi dincolo de puţul unde găsită prima barcă se află o serie de blocuri de piatră, deasupra unui alt puţ .Există motive să credem că acolo se află îngropată o barcă asemănătoare.
Marea Piramidă este una dintre Cele 7 Minuni ale Lumii-cea mai veche şi singura cre a supravieţuit aproape în întrgime şi care a avut întodeuna un efect izbitor asupra minţii omeneşti.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)