MAREA PIRAMIDĂ DE LA GISEH

Piramidele din Egipt au fost întodeauna, încă de la început, trecute printre Cele Şapte Minuni ale Lumii Antice, însă de fapt Marea Piramidă de la Giseh a fost în centrul atenţiei şi în fruntea listei. Este singura din Cele Şapte Minuni care mai există încă într-o formă aproape complectă şi uşor de recunoscut, ea fiind şi cea mai veche. Construită pentru faraonul Keops, din dinastia a-IV-a, în jurul anului 2560 î.e.n. piramida reprezintă cea mai înaltă realizare a constucţilor de piramide din Regatul Vechi al Egiptului.
În mod curios în ciuda dimensiunilor şi a importanţei Marii Piramide, a ajuns la noi o singură reprezentare completă a creatorului ei, Keops. Este vorba despre o minusculă statuietă din fildeş a faraonului, găsită în 1993, de către Petrie, în fundaţile templului închinat zeului Osiris de la Abydos. Faraonul este aşezat ţinând în mâna dreaptă un îmblăciu, şi purtând Coroana Roşie a Egiptului de Jos. În faţa tronului pe care stă, este scris numele său, aşezat într-un chenar regal. În ciuda dimensiunii mici şi a materialului, este un portret cu tăsături puternice. Există câteva portrete superbe ale altor constructori de la Giseh, remarcându-se în mod deosebit statuia din diorit a lui Kefren, în poziţia aşezat, şi în seria de plăci triptice din ardezie , precum şi statuile lui Mykerinos.
Înainte de începerea activităţii propiu-zise de construcţie, era necesar să fie pregătit terenul trbuia nivelat şi laturile să fie orientate cu multă grijă faţă de punctele cardinale. Nivelarea ara probabil era efectuată prin marcarea zonei respective cu o serie de patru valuri joase de argilă. Spaţiul era apoi umplut cu apă. În mod firesc suprafaţa era perfect plană. Se săpau în continuare o serie de şanţuri în roca de pe fundul apei, astfel încât baza acestora să păstreze o distanţă egală faţă de nivelul apei. Atunci când se săpa suficient pentru marcarea zonei, apa eara evacuată, iar stănca dintre şanţuri era săpată în continuare, păstrându-se acelaşi nivel. În cazul Marii Piramide s-a făcut însă o excepţie. În cadrul zonei propuse pentru construcţie a fost lăsatî o porţiune de rocă nedislocată.
Nu se ştie cât de mare a fost iniţial, deşi părţi din ea pot fii văzute în întreaga structură a piramidei.
Orientarea exactă a laturilior piramidei se obţinea prin observarea stelelor, deoarece în acea vreme nu era cunoscut nici un tip de busolă. Putem judeca precizia cu care măsurau vechii egipteni prin aceea că eroarea de aşezare a celor patru laturi este de doar câteva fracţiuni de grad. Diferenţa de lungime dintre cea mai lungă şi cea mai scurtă dintre cele patru laturi este mai micaă de 20 cm. Acest din urmă fapt este incredibil dacă ţinem seama de două lucruri: în primul rând toate măsurătorile se efectuau dea-lungul laturilor, nefiind posibil să se traseze diagonale, datorită porţiunii de stâncă rămase în mijloc, şi, în al doilea rând, toate măsurătorile se efectuau cu ajutorul frânghiilor sau a sforilor făcute din fibre de palmier sau de in, care se întindeau şi îşi puteau modifica dimensiunile în funcţie de temperatură.
După ce se încheiau aceste pregătiri, iniţiale, putea începa într-adevăr munca de construcţie, care pune încă în faţa egiptologilor o serie de probleme, greu de rezolvat.
În ciuda faptului că putem studia piramida însăşi, care se înalţă mai jos de Cairo, pe platoul de la Giseh, şi cum toate teoriile formulate până acum, nu se ştie exact cum a fost construită piramida. Trebuie să amintim că egiptenii nu cunoşteau nici măcar scripetele, sau sistemul de scripeţi până în vremea ocupaţiei romane, la peste 2500 de ani de la construirea Marii Piramide. Singurele instrumente disponibile erau tăvălugele sau rolele şi pârghile. Cu ajutorul acestor elemente primitive au fost înălţate statuietele şi obeliscurile din Egiptul Antic.
Există două teorii importante privind modul cum au fost construite piramidele: una , folosind rampe care înconjurau construcţia pe măsură ce aceasta se înălţa, cealaltă împiedicând edificarea unei rampe ce s-ar fi întins în deşert, înălţânu-se şi lungindu-se atât cât era nevoie, o dată cu înălţarea piramidei. Dar, nici una dintre aceste două explicaţii nu este pe deplin satisfăcătoare. O a treia alternativăcare ne poate venii în gând este utilizarea unor schele care să poată ridica blocurile de piatră cu ajutorul roabelor, aşa cum au fost înălţate lespezile oritontale care formează trilitonii de la Stonehenge. Acest lucru nu ar fi fost posibil din două motive: lemnul era un material rar şi scump în Egiptul Antic, neexistând noci copaci cu diametrul necesar, nici cantitatea enormă de care ar fi fost nevoie. De asemenea, dimensiunile foarte mari şi mai ales greutatea blocurilor ar fi împiedicat acest procedeu.
Ideea rampei care ar fi înconjurat piramida are însă mai multe elemente lăudabile. Rampe de cărămizi de lut s-ar fi înălţat în jurul celor patru laturi ale piramidei, pe măsură ce aceasta se înălţa, blocurile uriaşe din piatră fiind urcate păvălugi sau role. Imediat ce blocul trecea de ultimele role, acestea eliberându-se elibera de greutate, puteau fi mutate în faţă, iar blocul era tras înainte, şi mai sus de grupuri de oameni, cu ajutorul frânghiilor. Dacă din punct de vedere teoretic lucrurile par realizabile, (există un model reuşit al acestei metode la muzeul Ştiinţei din Boston), din punct de vedere practic el lasă mult de dorit. O pantă cu înclinaţie mică cerută de greutatea blocurilor de piatră, care să înalţe din toate părţile ar fi creat două probleme majore: prima, cea a grupului de oameni care trebuiau să aibă grijă de colţuri şi care să păstreze blocurile în echilibru pe role; a doua, este problema ridicări din ce în ce mai sus a blocurilor în jurul structurii, pentru a ajunge în cele din urmă la nivelele superioare. Acest procedeu ar fi însemnat o forţă de muncă impresionantă şi personal pentru conducerea şi controlul numeroaselor grupuri de oameni, care ar fi ridicat blocurile dela diferite nivele, cu ajutorul planurilor înclinate. Este greu de imaginat mulţimea celor care ar fi trebuit să urce.
Există şi a treia teorie privind construirea Marii Piramide. Ea afost formulată de Peter Hodges, un maiestru constructor britanic, care era interasat în mod practic de problemele transportilui pe orizontală şi a ridicării unor greutăţi enorme doar cu ajutorul pârghiei şi rolelor. El a reuşit să demonstreze că doi oameni piteau ridica o greutate de două tone cu pârghii lungi care aveau la capete un picioriuş cu un anumit unghi şi protejat de o bucată de metal. Prin introducerea acestui cap sub blocul de piatră şi folosirea a două astfel de pârghii, sau mai multe, în funcţie de greutate şi mărime, un capăt al blocului putea fi ridicat, aşezându-se sub el proptele. Procesul se repeta şi la celălalt capăt şi deplasarea continua mai sus folosindu-se proptele sau alte forme de susţinere. În acest fel un mare de piatră putea fi ridicat relativ uşor la o înălţime rezonabilă. Consrucţia piramidei s-a realizat pe nivele, fiecare treaptă fiind destul de lată şi, în medie mai înaltă de un metru. Principiul lui Hodges ar fi permis câtorva grupuri de oameni să ridice blocuri de piatră, pe toate cele patru laturi în acelaşi timp, numărul lor micşorându-se, o dată cu scurtarea laturilor şi cu înălţarea întregii piramide. În momentul în care fiecare bloc de piatră ar fi ajuns la nivelul potrivit, el ar fi fost deplasat orizontal pe role, până la locul unde trebuia să fie deplasat definitiv.
Odată consrucţia de bază terminată, piramida trebuia acoperită sau îmbrăcată cu blocuri de calcar alb, strălucitor de Tura, aduse din carierele aflate pe Dealurile Moqqatam, la est de oraşul modern, Cairo. Îmbrăcămintea exterioară se realiza de la vârf în jos, blocurile de calcar, fiind aşezate pe trepte, şi umplându-le apoi erau tăiate şi şlefuite în jos, pentru a se realiza unghiul potrivit şi aspectul strălucitor. Toate piramidele, cu excepţia Piramidei în Trepte, au fost acoperite sau şlefuite cu plăci de calcar.
Înainte de a merge mai departe şi de a descrie structura internă a Marii Piramide , ar fi potrivit să prezint dimensiunile sale esenţiale. Unghiul de înclinaţie a laturilor este de 54 de grade şi 54 de minute. Înălţimea sa era de 145,75 de metri, dar şi-a pierdut vârful cu înalţimea de 10 metri, fiind trunchiată, dar acest amănunt nu este observat de la distanţă. Laturile au fiecare 229 metri, cu o difernţă mai mică de 20 de centmetri, înre cea mai lungă şi cea mai scurtă latură. Piramida acoperă o suprafaţă de 5,37 hectare. Privind blocurile de piatră pot spune sunt aproximativ 2.300.000. cu o greutate cuprinsă înre 2-15 tone.
Făcea parte din cerinţele religioase ca intrarea în piramidă să fie localizată în partea nordică, îndreptată spre steaua polară. Toate piramidele s-au conformat acestei cerinţe, singura variaţie fiind la Piramoda lui Kefren care are două intrări pe latura nordică.
Piramida lui Keops nu face excepţie şi are o intrare joasă de circa 17 metri înălţime pe latura nordică şi 7,5 metri spre est de punctul central. Aceasta are 4 blocuri mari de piatră dispuse piramidal două câte două, aşezate deasupra inrtări, pentru a prelua din greutatea blocurilor de deasupra.
Examinarea secţiunii în Marea Piramidă arată că a fost supusă la cel puţin 3 schimbări de plan în timpul construcţiei. Are mai multe coridoare interne decât toate piramidele construite în Regatul Vechi. Planul principal pare să fi cuprins un coridor descendent, de la intrare în camera mortuară, situată în centru şi mai jos de nivelul solului. Totuşi camera mortuară a rămas neterminată şi a mai fost construit un coridor ascendent alternativ, m în centrul piramidei. Şi această cameră a rămas neterminată, fiind cunoscută în mod greşit, în libajul obişnuit sub numele de" Camera Reginei". A treia modificare a planului a implicat o schemă mai grandioasă. Începe cu edificarea unei noi galerii ascendente în miezul piramidei, de la capătul Coridorului Ascendent şi joncţiunea care ducea către camera reginei. Aceasta e cunoscută sub numele de Marea Galerie. Ea are 47 metri şi înaltă de 8,5 metri. Pereţii ei de calcar şlefuit urcă vertical 2 metri, următoarele 7 nivele deplasânu-se treptat către interior pentru a ajinge să formeze o boltă cansolodată.Este acoperită de o singură lespede de piatră în lăţime, de peste 1 metru.
La capătul Marii Galerii se află un coridor scurt şi jos cu 3 deschidrei tăiate în acopriş. La sfârşitul vestic al Camerei Mortuare, stând pe podeaua plată şi puţin depărtat de perete, se află in sarcofag mare, din granit negru, având o porţiune mare lipsă în colţul sud-estic. Aceasta a fost tăiat şi scobit dintr-un singur bloc de granit , urmele fierăstrăului mai văzându-se încă. În ciuda spărturii de la colţul său el încă mai produce un sunet asemănător cu cel al unui clopot lovit.În anii 1880-1882 Perie a descoperit că sarcofagil era cu circa 2,5 cm mai lat decât intrarea în Coridorul Ascendent, deci nu a fost intridus întrodus în camera mortuară prim coridor, ci trebuie să se fi introdus acolo în timp ce se construia piramida, înainte de montarea tavanului şi a acoperişului Camerei Regelui. Sarcofagul poate fi considerat sincurul mobiler "încorporat" din lume.
Alte trăsături ale camerei mortuare sunt două mici "canale de aerisire" care apar pe pereţii din nord şi sud ai piramidei. Scopul lor exact nu este cunoscut, deşi s-a sugerat că erau la origine orientate după stelele polare, un aspect esenţial al religiei Regatului Vechi, şi pentru că acum nu mai sunt orientate astfel înseamnă că axa Pământului trebuie să se fi modificat de la cunstruirea piramidei până astăzi. Acest lucru nu a putut fi demonsrat din punct de vedere astronomic, şi funcţia lor reală nu este cunoscută încă.
Am menţionat mai sus faptul că Marea Galerie a avut şi o funcţie secundară. Acolo se afla locul unde erau ţinute blocurile mari de granit folosite pentru închiderea Coridorului Ascendent după terminarea înmormântării. Aceste blocuri erau mult prea mari pentru a avea loc în altă parte a piramidei. Există dovada că ereu sprijinite pe grinzi de lemn montate în cruce, suficient de sus faţă de podeaua Galeriei astfel încât cortegiul să poată trece pe sub ele în timpul înmormâmtării. Dipă aceea pereţii se retrăgeau şi lăsau în urma lor un grup de lucrători care scoteau grinzile din lemn , lasând blocurle de garnit să închidă Coridorul Ascendent.
Procedând astfel ei rămâneau blocaţi în interiorul piramidei, în spatele blocurilor de piatră , în parte dinspre camera mortuară. Ei aveau totuşi o cameră de ieşire, deoarece nu exista în vremea Regatului Vechi obiceiul de a îngropa şi muncitorui odată cu faraonul. Calea de ieşire era printr-un culoar foarte îngust ce ducea de sub o piatră din coridorul superior, de la capătul Marii Galerii, mergând în jos prin corpul piramidei, pentru a ieşi mai jos din de coridoril inferior. Ieşind muncitorii blocau acest culoar cât şi culoarul care ducea către suprafaţa exterioară şi intrare.
Este deosebit de interesantă referirea la o uşă plată care putea să fie ridicată. Se pare că intrarea originală prin îmbrăcămintea sa, din calcar de Tura, fusese camuflată pentru a nu se deosebi derestul suprafeţei piramidei.
Marea Piramidă mai are încă un secret, dar acesta se află în afara ei. În 1954 un tânăr arheolog egiptean, Kama al-Mmallakh, a primit sarcina de înlătura fragmentele de pietre de pe latura sudică a piramide. El a găsit o serie de 41 de blocuri de calcar de Tura, care rămăseseră îmbinate perfect. Acestea acopereu un puţ de 30 metri, lungime, săpat în roca de la baza piramidei. Puţul avea o margine tencuită astfel încât blucurile de calcar îl închideau etanş.În interiorul puţului a fost găsită o barcă egipteană antică perfect păstrată şi compusă din 1274 de piese de lemn, neavând nici măcar un cui de metal. Bărcile constituiau o componentă importană a ritialului funerear şi erau considerate drept necesare faraonlui mort, pe lumea cealaltă. Erau numuit fie bărci funerare, fie bărci solare, considerându-se că cel păţin două dintre ele ar servi faraonului pentru călătoria dea-lungul zilei cu zeul- soare pe această lume, şi în timpul nopţii pe sub pământ.
Mai există vre-un secret nedescoperit al Marii Piramide? Imediat în spate şi dincolo de puţul unde găsită prima barcă se află o serie de blocuri de piatră, deasupra unui alt puţ .Există motive să credem că acolo se află îngropată o barcă asemănătoare.
Marea Piramidă este una dintre Cele 7 Minuni ale Lumii-cea mai veche şi singura cre a supravieţuit aproape în întrgime şi care a avut întodeuna un efect izbitor asupra minţii omeneşti.