Definitie: Izotopii sunt specii de atomi cu acelasi numar atomic, Z, dar cu numarul de masa, A, diferit, deoarece au numar diferit de neutroni, in nucleu.
Izotopii se gasesc sub forma radioactiva si stabila.
Aplicatiile izotopilor sunt: trasori de radiatii, surse de radiatii si pentru stabilirea duratei de desfasurare a procesului studiat.
DOMENII DE UTILIZARE:
-cercetare: chimie – studiul unor reactii chimice ( O), fizica – cercetarea unor reactii nucleare, biologice – studiul proceselor respiratiei, al transformarilor substantelor naturale in organismele vii, studiul AND-ului, ca purtator al informatiei genetice ( P, S);
-medicina: diagnosticarea unor boli ale tiroidei ( I), ale creierului ( P) sau in tratarea unor boli – neoplasm ( Co);
-industrie: centrale nucleare ( U,D O), industria chimica – studiul unor procese ecologice la vulcanizarea cauciucului, prelucrarea petrolului, obtinerea unor polimeri cu calitati deosebite; industria metalurgica – determinarea nivelului fontei in furnal ( Co), a procentului de sulf in fonta( S), controlul grosimii materialelor;
-agricultura: studiul procesului de fotosinteza ( C), al al contaminarii radioactive a solului, plantelor sau animalelor;
-geologie: datarea unor roci.
IMPORTANTA IZOTOPILOR.
Cunoasterea si studiul insusirilor izotopilor sunt de mare insemnatate practica, deoarece izotopii diferitelor elemente au multe si variate aplicatii in domenii importante ale activitatii umane: industrie, agricultura, medicina, arheologie, paleontologie etc.
Multi izotopi au proprietati radioactive, adica se descompun transformandu-se in alte elemente, emitand in acelasi timp puternice radiatii; acestia se numesc radioizotopi.
In timpurile noastre, cand se cauta noi surse de energie, energia nucleara folosita in centrale atomo-electrice este in atentia oamenilor de stiinta din multe tari ale lumii.
O astfel de centrala este constituita dintr-un reactor nuclear, un schimbator de caldura si o centrala electrica obisnuita. In reactor se foloseste drept combustibil o cantitate mica dintr-un izotop radioactiv, de exemplu uraniu cu numar de masa 235 ( U); in schimbatorul de caldura apa este transformata in vapori pe baza energiei din reactor. Vaporii actioneaza turbinele de aburi, exact ca intr-o centrala electrica obisnuita.
Radioizotopii sunt folositi in industria metalurgica, la controlul si dirijarea unor procese tehnologice, la masurarea grosimii unor foite laminate, la controlul gradului de uzura si al defectelor pieselor metalice etc.
De exemplu, cu ajutorul izotopului 60 al cobaltului ( Co) se poate urmari nivelul fontei topite in furnal, iar prin adaugare de radiosulf se determina continutul de sulf din fonta.
Cu ajutorul unor izotopi ai carbonului, oxigenului, sulfului au fost studiate si lamurite mecanismele unor procese tehnologice chimice, ca: vulcanizarea cauciucului, prelucrarea petrolului, descompunerea grasimilor etc.
In agricultura, izotopii isi gasesc aplicatii in determinarea procentului de umiditate a solului, studierea conditiilor optime de dezvoltare a plantelor, de transformare a unor soiuri de legume si fructe etc.
In medicina, metoda care foloseste izotopii radioactivi devine din ce in ce mai mult un mijloc de diagnosticare a bolilor. Astfel, cu izotopul radioactiv al iodului se poate studia functionarea glandei tiroide; cu calciu radioactiv se poate face examenul stomacului, iar un izotop al fosforului este folosit la determinarea tumorilor cerebrale.
Cel mai mare succes al folosirii radioizotopilor in medicina il constituie depistarea si tratarea tumorilor canceroase.
Una dintre cele mai interesante aplicatii ale radiocarbomului C consta in stabilirea ,,varstei” diferitelor materiale care contin carbon (carbune, lemn, hartie); s-a putut determina astfel vechimea fosilelor, varsta unor copaci, timpul de carbonizare a unor specii vegetale, durata erelor glaciare etc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu